Templele au aparut in Grecia antica incepand cu secolul al V-lea, acesta fiind caracteristic artei arhitecturale. Templele au fost construite si destinate zeitatilor protectoare dar au servit si cultului religios.

Aceste temple au fost construite pe tot teritoriul Greciei de astazi in perioada arhaica. Templele au fost construite dupa principii simple, acestea avand putine incaperi, una fiind destinata exclusiv zeului protector.

Aceste incaperi se numesc: Pronaos. Naos, Opistodom.

• Pronaosul – se afla la intrare in templu, iar aceasta incapere este situata inaintea sanctuarului. Aceasta mai serveste si ca vestibul.
• Naosul – Aceasta camera este una principala si se afla la mijlocul templelor. A fost camera destinata zeului caruia ii era destinat templul.
• Opistodomul – Aceasta camera se situa in partea din spate a templului iar in interior se pastra cultul si tezaurul civilizatiei.

Pe tot cuprinsul Greciei templele au fost construite in stiluri diferite, diferentiindu-se de la o regiune la alta. Aceste ordine arhitecturale sunt in numar de trei: Doric, Ionic si Corintic.

• Ordinul Doric – A fost cel mai adesea raspandit in Peloponese, acestea inpunandu-se printr-o postura greoaie neavand multe decoratiuni si avand un caracter auster. Partenonul situat in orasul Atena a fost construit in acest stil.
• Ordinul Ionic – Ordinul Ionic s-a dezvoltat in insulele Marii Egee. Aceste temple sunt mai bogat decorate avand si proportii colosale. Acest stil arhitectonic pune accent pe elemente decorative precum: frizele bogate in basoreliefuri si ornamente. Un exemplu pentru acest stil este templu Nike situal pe muntele Acropolis din Grecia.
• Ordinul Corintic – Ordinul corintic este cel mai nou aparut dintre cele trei ordine arhitectonice ale antichitatii grecesti. Acesta se poate identifica cel mai usor dupa abundenta ornamentelor vegetale( frunzele de acant) situate pe capitelurile coloanelor.

Termenul sculptural Altorelief provine din italiana unde a fost practicat si a luat nastere, insemnand “relief-inalt”. Acesta este o tehnica a sculpturii, ele fiind patru la numar (basorelief, altorelief, mezorelief si ronde-bosse), care se afla in relief fata de baza, planul de care este atasat, aplicat (daca vorbim despre modelarea in lut). Se realizeaza prin aplicare (argila) sau cioplit daca este folosit lemnul, piatra sau marmura.

Altorelieful este caracteristic in mare masura sculpturii arhitecturale si de monument, acest stil a fost bine dezvoltat in perioada Greciei Antice.
Tehnica a fost folosita de artistii cioplitori in toate perioadele artistice, medievala, gotica, dar apogeul a fost atins in timpul perioadei renascentiste secolele XIV-XVII. Cel mai bun exemplu si unul dintre cele mai cunoscute monumente decorate cu sculpturi in tehnica altoreliefului este Parthenonul, care a fost ridicat in cinstea zeilor pe muntele Acropole. Printre varietatea decoratiunilor se intalnesc sculpturi altorelief ce descriu diverse scene bataliste mitice ale atenienilor contra centaurilor, amazoanelor etc.

Arta sculpturala, din perioada de apogeu a renasterii din Italia, a capatat amploare datorita sustinerii oferite de catre familiile instarite, care investeau in acest demers si promovau arta cioplitului in piatra si sculptorii de curti. Au fost puse bazele scolilor de arta unde sculptura se studia si avea un rol important.

In sculpturile lui Michelangelo regasim multe lucrari in tehnica altoreliefului, celebre fiind personajele (sclavii) surprinsi in diverse ipostaze dinamice, ciopliti in marmura, calcar, ce par a iesi din blocul de marmura.

In zona arhitecturii regasim decoratiuni in tehnica altoreliefului in special pe importantele monumente de mari dimensiuni cum ar fi: Arcul de triumf sau pe Frontoanele si Metopele templelor grecesti. Celebre exemple sunt si in Roma, coloana lui Marcus. In Grecia antica a fost realizat altarul lui Zeus. Toate acestea astazi sunt considerate capodopere si sunt reprezentative pentru tehnica altoreliefului.

Astazi putini artisti sculptori se implica in realizarea acestei tehnici sculpturale, rezumandu-se la realizarea monumentelor publice de diferite dimensiuni sau la studiul individual, independent. In arta moderna aceasta tehnica altoreliefului este mai putin folosita, dar se studiaza in cadrele organizate ale institutiilor de invatamant cu profil artistic-vocational.