Articole cu eticheta ‘bunicii’

Premiul I în cadrul Expoziţiei de Pictură “Paşte”

Rămăsesem cu autobiografia în momentul în care am câştigat Concursul de pictură “Sport”, din Atlanta, SUA.

Cronologic, suntem în anul 1996, clasa a VI, se apropiau Sfintele Sărbători de Paşti şi apăruse cu câteva săptămâni chiar înainte de Paşti, acest concurs de pictură, sponzorizat de Mitropolia Moldovei.

Pregătiri de Paşti

Pregătire de Paşti

Bineînţeles că lucrarea originală nu o mai am, dar spre marea mea bucurie, am rămas cu un extras dintr-un ziar, pe care l-am descoperit într-o zi şi l-am păstrat cu cea mai mare grijă până acum.

A fost o surpriză foarte plăcută când mi-am văzut pictura tipărită pe paginile acelei reviste. :)

Acum, după atâţia ani, îmi aduc aminte de acele momente fericite în care mi-a fost înmânată diploma chiar de Mitropolitul Moldovei.

Mă simt atrasă de această lucrare, probabil pentru că are o atmosferă aparte şi îmi aduce aminte de pregătirile familiei mele, alături de bunicii mei (care din păcate, nu mai sunt în viaţă) pentru Sfintele şi Luminoasele Sărbători de Paşti.

Clasele primare

scoala-130x98 Clasele primarePărinţii m-au dat la şcoală foarte devreme, aveam încă 5 ani şi eu deja eram în clasa I.
Mama fiind de naţionalitate ucraineană nu ştia o boabă de limba română, şi astfel în familie mai mult se vorbea în rusă.

Inevitabil când a venit toamna şi trebuia să mă duc la şcoală, m-au dat la cea rusă. Trăiam pe atunci la bunica, mama tatălui meu, care avea o casă mare şi frumoasă şi, cel mai important, aproape de şcoala mea, de fapt, şcoala generală în care a învăţat şi tatăl meu, lucru ciudat, întrucât bunicii erau moldoveni get-beget. Probabil că aşa erau timpurile când a învăţat tatăl meu, şcolile române fiind destul de puţine la număr.

Am învăţat în acea şcoală rusă nici mai mult, nici mai puţin, primele 2 clase. Nu îmi aduc aminte mare lucru, pentru că eram prea mică. Dar când m-au mutat ai mei în şcoala română, am fost nevoită să merg iar în clasa a II, pentru că, au considerat ei, mi-ar fi fost prea greu în clasa a III neştiind deloc limba.

Eu cred că au avut dreptate, pentru că toată clasa a II am fost numai ochi şi urechi ca să înţeleg “chineza” în care îmi vorbea învăţătoarea. :) Dar, toate au intrat pe făgăşul lor, când în a III am început să leg şi eu nişte propoziţii. Tot atunci, când m-au mutat în şcoala română, am început să învăţ în paralel şi la Şcoala de Arte Plastice din Chişinău “Sciuseva”. Au fost primii paşi pe care i-am făcut în domeniul picturii, dar şi anii în care am obţinut primele premii. Cel mai important pentru mine a fost premiul pe care l-am câştigat la concursul organizat de fundaţia română “Salvaţi copii!”, “Planeta verde”. Mi-au acordat premiul II şi o călătorie în România. :) Prima întâlnire cu România. Din păcate nu am nici o poză din acea excursie, dar amintirile au rămas.

Nici nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge să trăiesc aici… :)