Basorelieful reprezinta un gen al sculpturii bidimensional care reuseste sa introduca a treia dimensiune prin reprezentarea volumelor pe un plan cu care acestea fac un corp comun, dimensiunea intaltimii volumelor fata de plan fiiind relativ mica.

Evolutia Basoreliefului

Tehnica exista inca din Antichitate, in special in Egipt unde sculpturile basorelief ajungeau sa fie si pictate. De asemenea si in multe alte culturi din Orientul Mijlociu erau prezente reliefurile de tip basorelief  pe peretii cladirilor de piatra.

In Evul Mediu s-a pus foarte mare accent pe realizarea sculpturii in tehnica reliefului, care se resimte cel mai mult in cultura romanica.

Aceasta traditie a fost continuata de perioada gotica unde totusi s-a preferat un relief mai mare decat cel din Evul Mediu.

Cu toate acestea  perioada renascentista a cunoscut apogeul basoreliefului.

In timpul Italiei renascentiste gusturile artistilor incep sa se schimbe si apare un nou interes pentru reproducerea cu fidelitate a subiectelor.

Aici apar doua tendinte in sculptura de relief, cea a reliefurilor delicate si cele in terracota.

Sculptorii din perioada baroca au continuat aceste experimente iluzioniste pe o scara larga.

Artistii neoclasici de la inceputul secolului al 19-lea  s-au bazat pe modelarea suprafetelor fine si de o mare claritate.

Incepand cu secolul XX, basorelieful a devenit o parte importanta a arhitecturii, astfel de opere de arta fiind utilizate cu precadere pentru decorarea cladirilor.

Alte tipuri de relief

In arta sculpturii exista mai multe tipuri de relief iar acestea sunt: Altorelieful, Mezorelieful si Ronde-bosse.
In secolul XXI toate aceste tehnici se studiaza in institutiile de invatamant cu specific artistic-vocational.