Azi ca o leneşă mi-am permis să dorm până la 12. Aseară după ce am predat cele două portete, nu mă mai puteam ţine pe picioare de oboseală. Am lucrat o lună fără weekend-uri şi a fost foarte obositor.
Aşa că ieri, la 9 seara deja eram în pat… Am visat vrute şi nevrute, aşa mi se întâmplă mereu ori de câte ori mă culc obosită şi istovită. Dar azi sunt iar plină de viaţă şi gata de start. Deocamdată sunt liberă de la comenzi, aşa că voi picta săptămâna aceasta ceva pentru sufletul meu. 
Am promis că voi publica pozele la cele două lucrări, portrete, la care am lucrat ultimele două luni. Abia ieri reuşisem să le vernisez şi imediat după aceea am făcut şi mult aşteptatele poze.
Aceste două portrete au fost pictate la comandă, beneficiarul lor este acelaşi domn pentru care am lucrat şi “Portretul de fată cu câine“. A fost din nou o experienţă inedită, în care mi-am propus să rezolv încă o serie de probleme legate de portretistică.
Am ales această formă, ovală, pentru că am vrut să aduc un iz de istorie şi atmosferă aparte în aceste portrete - “medalion”, aşa le-am numit.
Partea cea mai grea a fost găsirea şasiurilor de formă ovală, ramele au venit primele, dar munca nu o puteam începe din cauza întârzierii pânzelor.
Dar în cele din urmă, totul era pregătit pentru a le picta…
Cele două portete au fost gândite unul într-o gamă cromatică rece şi celălalt în cea caldă. Am considerat că este esenţial ca între cele două personaje să se observe diferenţa de : atitudine, expresie faţă, vestimentaţie, precum şi coloristică.
De asemenea, în cazul portretului îmbrăcat în rochie de satin şi guler vaporos, am optat pentru materialităţi de factură lucioasă şi transparentă. Iar în cel cu ursuleţul de pluş, pentru texturi de natură mai densă şi mai mată, fără prea multe reflexe sau contraste dintre lumini şi umbre puternice.
Dimensiunea portretelor este de 30 cm x 40 cm. Au fost finisate cu vernice de retuş.
Când am luat decizia să merg la Bucureşti pentru a studia pictura, eram prin clasa a 8, la liceul din Chişinău. Am aflat de această posibilitate de la bunul meu profesor de limba română, Petru Stepan.
El a fost cel care mi-a povestit despre şcolile din România (el era din Fălticeni, dar în timpul războiului, pentru că tatăl său era preot au fost nevoiţi să se refugieze în Moldova şi aici au rămas), despre învăţământul românesc şi mai ales despre oamenii din România.
Am fost atât de impresionată de toate cele povestite, încât ardeam de nerăbdare să vină momentul în care să pot da examenele necesare pentru admitere.
Deci, eram în clasa a 8, dar aşa cum capacitatea la noi este în clasa a 9, am fost nevoită să mai aştept un an. 
A trecut şi a clasa a 9 cu capacitatea, cu tot, şi nu am avut la dispoziţie decât 2 săptămâni după examene să mă pregătesc pentru admiterea în România. Dar nu mai conta timpul, eram nerăbdătoare să mă ştiu la liceul “Nicolae Tonitza”. În acel an s-au oferit 3 locuri pentru acest liceu, restul de locuri erau pe undeva prin ţară, Timişoara parcă, Cluj, etc.
Venise şi ziua mult aşteptată, dar de dimineaţă am avut multe neplăceri, care cât pe ce nu mi-au rupt visul. Dosarele au fost amestecate şi al meu era pus la cei de limbă străină, examenul a avut loc în altă parte decât acolo unde se stabilise iniţial, şi multe altele, dar peste toate am trecut cu bine şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a protejat.
La finalul zilei a venit şi vestea, pe la 9 seara. S-a întâmplat totul repede, nu am avut la dispoziţie decât câte o oră şi jumătate pentru fiecare examen în parte (desen, culoare şi compoziţie).
Am fost prima pe listă şi am avut posbilitatea să îmi aleg oraşul în care vreau să merg, bineînţeles a fost Bucureştiul.
Cred că a fost cea mai fericită zi…
Cu dedicaţie pentru profesorul meu de limba română, Petru Stepan
Cum mângâie dulce, alină uşor
Speranţa pe toţi muritorii!
Tristeţe, durere şi lacrimi, amor
Azilul îşi află în sânu-i de dor
Şi pier, cum de boare pier norii.
(”Speranţa”, Mihai Eminescu)
Când mă gândesc la Liceul de Arte “Igor Vieru” nu pot să trec cu vederea toţi acei profesori care au contribuit foarte mult la evoluţia mea profesională.
Prima mea profesoară de pictură, D-na Olga Guţu, un om deosebit şi un pictor foarte talentat. Cu ea am făcut primele exerciţii de amestec culori.
După ea a urmat un profesor care venise pentru prima oară în liceul nostru şi noi am fost prima lui clasă în această şcoală, D-nul Stanislav Babiuc. Este omul la care mă gândesc ori de câte ori primesc laude şi aprecieri din partea celor care îmi apreciază munca şi talentul. Cu el am pus bazele fără de care azi nu aş fi putut ajunge la o asemenea performanţă.
Acest om a pus suflet în tot ce a făcut. Atunci când noi nu înţelegeam sau nu reuşeam ceva, el era întotdeauna lângă noi; îmi aduc aminte că la un moment dat i se făcuse rău pentru simplul fapt că nu ne reuşeau desenele aşa cum ar fi vrut el, vroia să ne înveţe tot ce ştia el, să fim cu mult înainte faţă de vârsta noastră, să putem trece peste acel capitol şi să învăţăm ceva nou. A fost un profesor nemaipomenit…
Însă cel mai important profesor (de limba română), prieten şi “bunic”, din viaţa mea, rămâne D-nul Petru Stepan. Îmi permit să îl numesc bunic pentru că mi-a fost ca un bunic, m-a ajutat când am avut nevoie de el cel mai mult, m-a învăţat să vorbesc limba română corect, când l-am cunoscut în clasa a 5, încă nu ştiam să vorbesc româna fluent şi corect, dar cu ajutorul şi sprijinul lui am reuşit până în clasa a 9 să fiu cea mai bună la această materie, iar la admitere pentru România am luat 10 cu felicitări la examen scris română.
Cu mult regret în suflet, mă gândesc că nu îl mai pot vedea ori de câte ori mă întorc acasă, pentru a-mi vizita părinţii şi pe el. Încă nu mă pot împăca cu ideea că acest om deosebit, cu o cultură excepţională şi inteligent a încetat din viaţă… Nimeni nu mă mai aşteaptă la portiţa lui, nimeni nu îmi mai urează la plecare mult succes şi ambiţie, curaj în tot ce mi-am propus să fac, nimeni nu îmi mai povesteşte atât de multe lucruri interesante (uneori aveam impresia că este o enciclopedie vie) şi de viaţă. A fost cel mai bun şi apropiat prieten al familiei noastre, cu toţii l-am iubit şi am ţinut la el foarte mult.
Chiar şi acum, în timp ce scriu aceste rânduri, nu vreau să cred că nu mai este. De ce Dumnezeu ne ia exact pe acei oameni pe care îi iubim atât de mult? Putea să mai trăiască, să ne mai bucure cu prezenţa lui şi să ne mai povestească atât de multe lucruri frumoase. Îmi pare rău pentru toate acele zile în care l-am putut vizita dar nu am făcut-o pentru că aveam altceva de făcut…
Domnul profesor să vă odihniţi în pace, să vă fie acolo sus mai bine decât v-a fost aici pe pământ, noi toţi vă iubim şi ne lipsiţi foarte mult.
Rămăsesem cu autobiografia în momentul în care am câştigat Concursul de pictură “Sport”, din Atlanta, SUA.
Cronologic, suntem în anul 1996, clasa a VI, se apropiau Sfintele Sărbători de Paşti şi apăruse cu câteva săptămâni chiar înainte de Paşti, acest concurs de pictură, sponzorizat de Mitropolia Moldovei.
Pregătire de Paşti
Bineînţeles că lucrarea originală nu o mai am, dar spre marea mea bucurie, am rămas cu un extras dintr-un ziar, pe care l-am descoperit într-o zi şi l-am păstrat cu cea mai mare grijă până acum.
A fost o surpriză foarte plăcută când mi-am văzut pictura tipărită pe paginile acelei reviste.
Acum, după atâţia ani, îmi aduc aminte de acele momente fericite în care mi-a fost înmânată diploma chiar de Mitropolitul Moldovei.
Mă simt atrasă de această lucrare, probabil pentru că are o atmosferă aparte şi îmi aduce aminte de pregătirile familiei mele, alături de bunicii mei (care din păcate, nu mai sunt în viaţă) pentru Sfintele şi Luminoasele Sărbători de Paşti.
Detaliu faţă, păr
Pictura “Portret de fată cu câine” a fost o comandă realizată în tehnica ulei pe pânză de in.
Detaliu faţă, ochi, nas
În procesul de execuţie a acestui tablou am folosit numai culori de ulei de calitate superioară (cu precădere, cele produse în Sankt Petersburg).
Dorinţa beneficiarului a fost reprezentarea acestui portret într-un cadru, cu mobilier şi vestimentaţie specifice perioadei de domnie a Ecaterinei a II.
Detaliu ochi
Alături de această fată prezenţa favoritului familiei, câinele ciobănesc, a fost obligatorie.
Detaliu păr, stânga
Gamă cromatică a acestui potret este una caldă şi limitată la folosirea a 4 culori de bază: roşu, galben, alb şi negru şi câteva accente mici (la ochi şi ornamentaţia de pe fotoliu) de verde şi albastru.
Personajul portretizat m-a uimit prin albeaţa tenului şi blondul-auriu al părului, toate acestea pline de saturaţie care poate fi observată şi în pictura mea.
Detaliu păr, dreapta
Am insistat pe detaliile care pun cel mai bine în evidenţă caracterul acestui personaj, expresia feţei, surprinderea stării în care se află această fată.
Detaliu pictură de pe fundal
Ochi albaştri, gânditori şi în acelaşi timp care ascund ceva, nasul mic şi fin, uşor lăţit în nări, tăietura deosebită a gurii, conturul expresiv al buzelor, vorbesc despre o persoană hotărâtă şi stăpână pe propriile emoţii.
Sprâncenele uşor arcuite şi ridicate spre exterior le-am studiat cu o mare atenţie, fără să scap vreun detaliu semnificativ pentru finisarea fidelă a chipului fetei.
Detaliu vestimentaţie
Cu acelaşi interes a fost pictat şi părul, umbrele şi luminile care îi dau volum, precum şi diferitele nuanţe ale acestui păr blond frumos ondulat.
Detaliu câine ciobănesc
În spatele fotoliului şi al portretului am ales un fundal de un roşu închis cu câteva accente de roşu aprins. Prin folosirea unei pensulaţii mai libere am vrut să fac o evidenţiere mai mare a portetului, tratat în detaliu, faţă de fundalul pe care acesta se află.
În partea stângă am adăugat în această compoziţie şi o pictură înrămată, reprezentând o cetate, astfel s-a creat un efect de “tablou în tablou”.
Detaliu urechi, ochi
Mergând mai jos cu studiul acestei picturi, veţi descoperi textura şi detaliile de pe vestimentaţia acestei fete.
Detaliu ochi, blană
Cutele şi decoraţiile de pe rochie au reprezentat un punct important în realizarea portretului; întrucât, partea de sus a picturii se caracterizează prin multe detalii, nu puteam lăsa fără atenţie şi partea de jos, pentru că s-ar fi creat un gol.
Cu toate acestea, faţa şi detaliile faciale rămân cele care primează în acest portet şi după ele se evidenţiază şi alte zone ale acestui tablou.
Detaliu botic
Un alt personaj important din această pictură este câinele ciobănesc, stând la picioarele fetei, cu o atitudine foarte serioasă, cu privirea fixată către privitor şi gata oricând să îşi apere stăpâna.
Portret de fată cu câine
Am o pasiune mare pentru această rasă de câini, în acest fel procesul de creare al portretului acestui ciobănesc a fost mai mult decât o execuţie a comenzii date, reprezentând pentru mine o mare plăcere.
Nu am lăsat să îmi scape nici un detaliu, de pe urechiuşele, boticul sau blăniţa acestui animal frumos.
Toate acestea au fost pictate cu multă atenţie, cu o pensulă subţire, care să îmi permită redarea mai realistă a texturii blănii, a strălucirii din ochii câinelui şi a boticului umed din care răsar câteva fire de păr.
Printre firele de blană albe se ascund cele întunecate, prin acest joc am creat un contrast vizibil între zonele de diferite culori ale blănii.
Este un portret a cărui atmosferă atrage atenţia, o dată prin expresia mistică şi pătrunzătoare a celor portretizaţi, fata şi câinele, şi altă dată prin detaliile compoziţionale şi tehnice folosite.
La sfârşitul unui proces îndelungat de muncă, efort şi emoţii, căldura cu care beneficiarul a primit pictura m-a făcut să uit de toate.
Îmi place foarte mult ceea ce fac şi sunt fericită ori de câte ori lucrările mele sunt apreciate şi aduc lucruri frumoase în vieţile oamenilor.
Dimensiunea picturii fără ramă este: 84.5 cm x 104.5 cm. Tabloul este finisat cu verniu de retuş şi după 6 luni cu verniu final pentru ulei.