Încă din cele mai vechi timpuri, sculptura în piatră s-a manifestat sub toate aspectele fundamentale pe care le cunoaştem astăzi: ca artă independentă, de sine stătătoare, sau ca artă auxiliară, subordonată şi integrată arhitecturii.

Subliniem însă că în toate epocile, marile opere sculpturale au fost figurative, de inspiraţie antropomorfa şi zoomorfa în primul rând.

Sculptura religioasa sau funerara a avut un prim start in perioada evului mediu atunci cand familiile ce aveau un inalt rang au facut demersuri pentru realizarea sarcofagelor sculptate si a mormintelor cu diverse decoratiuni simbolice.

Decoratiuni precum frunzele de acant sau ingeri in diferite scene erau adesea intalnite in reprezentarile din acea perioada.

Materialul preferat pentru realizarea obiectelor de cult a fost piatra, cimentul si marmura. Au existat mari cereri pentru crucile brodate cu diferite forme de trafor ori mici sculpturi realizate in relief.

In perioada bizantina cel mai important element decorativ si simbol al reinvierii, a fost paunul.

S-a continuat de asemenea sculptarea unor imagini sacre, in marmura si in calcar.

A predominat sculptura-broderie si tehniciile reliefului plat, intalnindu-se in lucrarile realizate in marmura unde aceasta era gravata cu imagini religioase. Prin progresul artistic al cioplitului in piatra au crescut si cererile lucrarilor artistice in special cele bisericesti din Occidentul latin (in special Italia).

Bazele si capitelurile colonetelor bisericesti purtau animale reale sau fantastice, caracteristice pentru sculptura romanica.

Ca artă autonomă, independentă de arhitectură, sculptura lapidară în relief cunoaşte o imensă răspândire în plastica funerară, devenind creaţie de sine stătătoare mai ales în ansamblurile decorative ale sarcofagelor şi pietrelor de mormânt.

O categorie cu totul specială a plasticii lapidare adosate( inscriptii, ornamente gravate in piatra), caracteristică în primul rând evului mediu, menţionăm sculptura heraldică. Aceasta reprezinta nenumărate embleme şi steme de state, de oraşe, de domenii nobiliare sau de bresle meşteşugăreşti.

Pe teritoriul patriei noastre sculptura în piatră s-a practicat din cele mai vechi timpuri ( primele formaţiuni statale geto-dacice ), fiind atestată atât în stare libera cât şi adosată.

În epoca statelor medievale romanesti predomină exclusiv sculptura nonfigurativă, subordonată arhitecturii. Sculptura funerară pur decorativă a fost concretizată în reliefurile pietrelor de mormânt.