Pictor Marina Capaţîna

În timpul celor patru ani de studiu la Liceul “N. Tonitza”, am participat la toate Olimpiadele Naţionale de Arte Vizuale şi Istoria Artei, organizate în clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a.

Desenând în faţa Casino-ului din Constanţa

Mi-a plăcut dintotdeauna, spiritul de competiţie şi de aceea nu am ratat nici o Olimpiadă din toţi acei ani de liceu. Pe lângă premii, mi-au rămas, pentru totdeauna, în minte, clipe de neuitat, petrecute pe malurile Constanţei, printre porţile oraşului Miercurea - Ciuc sau în mijlocul oraşului, de o importanţă istorică mare, Alba - Iulia.

În Constanţa, a fost primul meu contact cu marea, nu o văzusem decât la televizor sau în albumele foto ale prietenilor mei. A fost ceva de nedescris… Senzaţia pe care ţi-o dă valul spumos când se loveşte de picioarele tale nu poate fi comparat cu nimic pe lume.

În Miercurea - Ciuc, pentru prima dată m-am lovit de vremea care nu este aceeaşi peste tot. Plecasem de la Bucureşti, în mijlocul lunii iunie, cu 30 C afară şi ajunsă în Miercurea - Ciuc am îngheţat bocnă. Nu credeam vreodată că voi fi, cu hainele, în afara sezonului la doar câteva sute de km distanţă de Bucureşti.

La Alba - Iulia a fost cel mai frumos, oraşul mi-a plăcut enorm de mult, dar şi tema de la Olimpiadă a fost una interesantă.

Au fost 3 experienţe care m-au învăţat multe despre ce înseamnă o competiţie, un concurs, în care toată lumea se bate pentru premiul cel mare şi tot ce contează în acele zile este tu şi lucrarea pe care o vei face…

Părinţii m-au dat la şcoală foarte devreme, aveam încă 5 ani şi eu deja eram în clasa I.
Mama fiind de naţionalitate ucraineană nu ştia o boabă de limba română, şi astfel în familie mai mult se vorbea în rusă.

Inevitabil când a venit toamna şi trebuia să mă duc la şcoală, m-au dat la cea rusă. Trăiam pe atunci la bunica, mama tatălui meu, care avea o casă mare şi frumoasă şi, cel mai important, aproape de şcoala mea, de fapt, şcoala generală în care a învăţat şi tatăl meu, lucru ciudat, întrucât bunicii erau moldoveni get-beget. Probabil că aşa erau timpurile când a învăţat tatăl meu, şcolile române fiind destul de puţine la număr.

Am învăţat în acea şcoală rusă nici mai mult, nici mai puţin, primele 2 clase. Nu îmi aduc aminte mare lucru, pentru că eram prea mică. Dar când m-au mutat ai mei în şcoala română, am fost nevoită să merg iar în clasa a II, pentru că, au considerat ei, mi-ar fi fost prea greu în clasa a III neştiind deloc limba.

Eu cred că au avut dreptate, pentru că toată clasa a II am fost numai ochi şi urechi ca să înţeleg “chineza” în care îmi vorbea învăţătoarea. Dar, toate au intrat pe făgăşul lor, când în a III am început să leg şi eu nişte propoziţii. Tot atunci, când m-au mutat în şcoala română, am început să învăţ în paralel şi la Şcoala de Arte Plastice din Chişinău “Sciuseva”. Au fost primii paşi pe care i-am făcut în domeniul picturii, dar şi anii în care am obţinut primele premii. Cel mai important pentru mine a fost premiul pe care l-am câştigat la concursul organizat de fundaţia română “Salvaţi copii!”, “Planeta verde”. Mi-au acordat premiul II şi o călătorie în România. Prima întâlnire cu România. Din păcate nu am nici o poză din acea excursie, dar amintirile au rămas.

Nici nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge să trăiesc aici…