Clasele primare
Părinţii m-au dat la şcoală foarte devreme, aveam încă 5 ani şi eu deja eram în clasa I.
Mama fiind de naţionalitate ucraineană nu ştia o boabă de limba română, şi astfel în familie mai mult se vorbea în rusă.
Inevitabil când a venit toamna şi trebuia să mă duc la şcoală, m-au dat la cea rusă. Trăiam pe atunci la bunica, mama tatălui meu, care avea o casă mare şi frumoasă şi, cel mai important, aproape de şcoala mea, de fapt, şcoala generală în care a învăţat şi tatăl meu, lucru ciudat, întrucât bunicii erau moldoveni get-beget. Probabil că aşa erau timpurile când a învăţat tatăl meu, şcolile române fiind destul de puţine la număr.
Am învăţat în acea şcoală rusă nici mai mult, nici mai puţin, primele 2 clase. Nu îmi aduc aminte mare lucru, pentru că eram prea mică. Dar când m-au mutat ai mei în şcoala română, am fost nevoită să merg iar în clasa a II, pentru că, au considerat ei, mi-ar fi fost prea greu în clasa a III neştiind deloc limba.
Eu cred că au avut dreptate, pentru că toată clasa a II am fost numai ochi şi urechi ca să înţeleg “chineza” în care îmi vorbea învăţătoarea. 
Dar, toate au intrat pe făgăşul lor, când în a III am început să leg şi eu nişte propoziţii. Tot atunci, când m-au mutat în şcoala română, am început să învăţ în paralel şi la Şcoala de Arte Plastice din Chişinău “Sciuseva”. Au fost primii paşi pe care i-am făcut în domeniul picturii, dar şi anii în care am obţinut primele premii. Cel mai important pentru mine a fost premiul pe care l-am câştigat la concursul organizat de fundaţia română “Salvaţi copii!”, “Planeta verde”. Mi-au acordat premiul II şi o călătorie în România. Prima întâlnire cu România. Din păcate nu am nici o poză din acea excursie, dar amintirile au rămas.
Nici nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge să trăiesc aici…