MASACCIO (Tommaso di Ser Giovanni di Simone Cassai, 21 decembrie 1401 – iunie 1428) este primul pictor care face un insemnat pas inainte in rezolvarea problemelor ce stau in fata picturii.

Masaccio este un reprezentant de seama al Picturii Quattrocento si al Scolii Florentine.

El reuseste sa foloseasca perspectiva, in special cea geometrica sau lineara, slujindu-se de elementele de arhitectura vazute in spatiu. In conformitate cu dorinta de realizare a perspectivei, el isi plaseaza scenele intr-un peisaj citadin, mai rar direct in natura.

Cu ajutorul numeroaselor constructii arhitectonice vazute in perspectiva inchide si delimiteaza clar spatiul. Cu toate acestea nu reuseste sa obtina unitatea spatiala prin unirea planurilor, acestea ramanand fragmentate si rupte unele de altele (fundalul pare un adevarat decor aplicat).

De asemenea, nu reuseste sa obtina o integrare organica a personajelor in spatiul ales drept cadru. Alaturi de aceasta dificila incercare, Masaccio reuseste sa obtina totusi o buna modelare a trupurilor personajelor (prin folosirea culorilor inchise pe deschis), trupurile sculpturale ale acestora dovedind o buna cunoastere a anatomiei umane.

Totodata el introduce pentru prima oara nudurile, sub forma a doua personaje legendare: Adam si Eva.

Realizate ca personaje reale, ele au chipuri cat se poate de expresive, in concordanta cu momentul ales: alungarea din Rai (pe fetele lor se citeste rusinea si cainta pentru pacatul originar).

Ca si cazul celorlalte personaje atentia si-o indreapta spre individualizarea figurilor si exprimarea diferitelor sentimente omenesti.

Se atinge chiar unitatea de actiune dintre personaje prin atitudini, gesturi sau expresivitatea fetei, in functie de desfasurarea intregii actiuni.

Subiectele alese sunt in exclusivitate religioase iar compozitiile sunt simple, narative, construite pe baza detaliilor semnificative, fara amanunte si detalii de prisos.

Cele mai importante lucrari sunt:

• frescele din Capela Brancacci (din cadrul manastirii Santa Maria del Carmine din Florenta; cele mai frumoase scene sunt cele ce-i reprezinta pe Adam si Eva alungati din Rai si Plata tributului, aceasta din urma reprezentand intr-un singur cadru trei episoade asociate: Iisus care ii cere Sfantului Petru banii pentru a plati intrarea in cetatea Ierusalimului, scoaterea banilor din gura pestelui si plata propriu-zisa a talerilor vamesului de catre Sfantul Petru)
• frescele din Biserica Santa Maria Novella din Florenta
• Polipticul din Pisa

PAOLO UCCELLO (Paolo Dono di Pratovecchio, 15 iunie 1397 – 10 decembrie 1475) este un pictor italian, reprezentant al Picturii Quattrocento si al Scolii Florentine.

Paolo Uccello este una din cele mai importante si mai interesante personalitati ale secolului, manifestandu-si cu precadere interesului pentru problemele perspectivei.

Va fi preocupat, de-a lungul carierei sale de tratarea stiintifica a spatiului, de folosirea perspectivei lineare sau geometrice.

Va ramane celebru pentru solutia aleasa de construire a spatiului, cunoscuta sub numele de cubul uccellian. In conformitate cu acesta, el abordeaza mai ales scene de interior, inscrise perfect intr-un cub, cu sugerarea celor trei fatete ale cubului prin reprezentarea peretilor pardoselilor sau a tavanului, pe care le priveste in perspectiva pentru a realiza senzatia de adancime (spre exemplu in lucrarea intitulata “Misterul Ostiei profanate”).

De asemenea, va aborda numeroase scene (religioase, dar si laice) in peisaje exterioare, fiind preocupat si in aceste cazuri tot de redarea perspectivei. Au ramas, aproape printre singurele lucrari celebre bataliile istorice, reale sau legendare si scenele de vanatorare cum ar fi “Batalia de la San Romanao“, “Batalia Sfantului Gheorge cu balaurul” si “Vanatoarea”.

Batalia de San Romano este realizata pe trei panouri de lemn, destinate decorarii palatului familiei Medici din Florenta.

In aceste panouri reuseste cu mare maiestrie sa redea invalmaseala caracteristica si miscarea personajelor specifica luptei. Aici, va realiza impresia de adancime, de spatiu, prin organizarea personajelor in mai multe planuri, prin pozitia cailor si a luptatorilor sau prin directia sulitelor si a armelor de lupta.

In acelasi timp, se remarca impresia generala de decorativism, ce-i este specifica, prin folosirea unor culori neconventionale: oameni verzi, cai roz, etc si senzatia ca personajele sale sunt mai degraba marionete si caii din lemn decat reale.

Desi exista numeroase experiente legate de perspectiva, in cea de-a doua jumatate a secolului aceasta nu va fi foarte folosita, existand si acum numeroase studii si incercari. In schimb, se fac progrese deosebite in materie de desen, de organizare interna a compozitiilor in care se acorda o atentie speciala constructiei planurilor si a unitatii dintre ele.

Se remarca totodata o sporire a interesului pentru portret, punandu-se mare pret pe asemanarea fizica cu modelul si chiar pe caracterizarea psihologica a celor portretizati.

Spre sfarsitul secolului Florenta va decade datorita crizei prin care trece orasul aflat sub puterea lui Savonarola, dar si ca urmare a cultivarii unei filozofii idealiste, a tristetii, melancoliei si rafinamentului, ce anunta mult mai repede decat in alte scoli ale Italiei schimbarea gustului si pregatirea Manierismului.

BENOZZO GOZZOLI (1421 – 1497) este un pictor italian renascentist, reprezentant al Picturii Quattrocento si al Scolii Florentine.

Benozzo Gozzoli este renumit inca din timpul vietii ca excelent povestitor, el inregistreaza un real progres pe calea redarii realitatii inconjuratoare, adaptand povestile biblie la realitatea contemporana.

Astfel, unele din intamplarile petrecute in legende sunt transpuse in vremea sa si personajele sacre fiind de fapt prieteni si contemporani de-ai sai.

Cele mai importante lucrari sunt:

• frescele pentru Palatul Medici (azi Riccardi) din Florenta cu celebrul “Cortegiul Regilor Magi” (sub forma acestei legende povesteste de fapt vizita imparatului bizantin Mihai Paleologu la Florenta; el foloseste aici, concomitent, doua unghiuri de vedere diferite pentru a-si construi compozitia, unul frontal pentru desfasurarea cortegiului si un altul panoramic, in zbor de pasare pentru peisajul-cadru al scenei)
• frescele de la Campo Santo tot din Florenta cu scena “Construirii turnului Babel”

DOMENICO GHIRLANDAJO (1449 – 11 ianuarie 1494), este considerat unul dintre pictorii italieni cei mai ancorati in realitatea cotidiana.

Excelent narator, si el povesteste faptele sacre ca pe niste actiuni reale, contemporanii sai fiindu-i adeseori modele.

Datorita simtului detaliului si al amanuntului cu care-si descrie scenele, lucrarile sale pot constitui adevarate documente de epoca, despre imbracamintea florentinilor, interioarele caselor lor, despre obiceiurile acelei vremi.

Acelasi simt al observatiei atente il dovedeste si in portrete, unde insista asupra amanuntelor, dar si asupra expresivitatii si caracterizarii psihologice a personajelor.

Renumite sunt:

• frescele de la Santa Maria Novella din Florenta, cu scene din viata Sfantului Ioan (scene ce se petrec in Florenta)
• frescele din Capela Sasseti (din manastirea Sfanta Treime) din Florenta
• tabloul “Bunicul si nepotul”