La scurt timp de la lansarea cursurilor de arta deja ne putem bucura de primele succese in mediul profesional.

Toti cei 8 elevi cu care am facut meditatii au fost admisi la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, dintre care 6 au obtinut nota 10 atat la  desen, cat si la culoare.

DETALII despre meditatii pentru admitere la Liceul “N. Tonitza” (clic)

În timpul celor patru ani de studiu la Liceul “N. Tonitza”, am participat la toate Olimpiadele Naţionale de Arte Vizuale şi Istoria Artei, organizate în clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a.

Desenând în faţa Casino-ului din Constanţa

Mi-a plăcut dintotdeauna, spiritul de competiţie şi de aceea nu am ratat nici o Olimpiadă din toţi acei ani de liceu. Pe lângă premii, mi-au rămas, pentru totdeauna, în minte, clipe de neuitat, petrecute pe malurile Constanţei, printre porţile oraşului Miercurea – Ciuc sau în mijlocul oraşului, de o importanţă istorică mare, Alba – Iulia.

În Constanţa, a fost primul meu contact cu marea, nu o văzusem decât la televizor sau în albumele foto ale prietenilor mei. A fost ceva de nedescris… Senzaţia pe care ţi-o dă valul spumos când se loveşte de picioarele tale nu poate fi comparat cu nimic pe lume.

În Miercurea – Ciuc, pentru prima dată m-am lovit de vremea care nu este aceeaşi peste tot. Plecasem de la Bucureşti, în mijlocul lunii iunie, cu 30 C afară şi ajunsă în Miercurea – Ciuc am îngheţat bocnă. Nu credeam vreodată că voi fi, cu hainele, în afara sezonului la doar câteva sute de km distanţă de Bucureşti. 😀

La Alba – Iulia a fost cel mai frumos, oraşul mi-a plăcut enorm de mult, dar şi tema de la Olimpiadă a fost una interesantă.

Au fost 3 experienţe care m-au învăţat multe despre ce înseamnă o competiţie, un concurs, în care toată lumea se bate pentru premiul cel mare şi tot ce contează în acele zile este tu şi lucrarea pe care o vei face…

Când am luat decizia să merg la Bucureşti pentru a studia pictura, eram prin clasa a 8, la liceul din Chişinău. Am aflat de această posibilitate de la bunul meu profesor de limba română, Petru Stepan.

El a fost cel care mi-a povestit despre şcolile din România (el era din Fălticeni, dar în timpul războiului, pentru că tatăl său era preot au fost nevoiţi să se refugieze în Moldova şi aici au rămas), despre învăţământul românesc şi mai ales despre oamenii din România.

Am fost atât de impresionată de toate cele povestite, încât ardeam de nerăbdare să vină momentul în care să pot da examenele necesare pentru admitere.
Deci, eram în clasa a 8, dar aşa cum capacitatea la noi este în clasa a 9, am fost nevoită să mai aştept un an.

A trecut şi a clasa a 9 cu capacitatea, cu tot, şi nu am avut la dispoziţie decât 2 săptămâni după examene să mă pregătesc pentru admiterea în România. Dar nu mai conta timpul, eram nerăbdătoare să mă ştiu la liceul “Nicolae Tonitza”. În acel an s-au oferit 3 locuri pentru acest liceu, restul de locuri erau pe undeva prin ţară, Timişoara parcă, Cluj, etc.

Venise şi ziua mult aşteptată, dar de dimineaţă am avut multe neplăceri, care cât pe ce nu mi-au rupt visul. Dosarele au fost amestecate şi al meu era pus la cei de limbă străină, examenul a avut loc în altă parte decât acolo unde se stabilise iniţial, şi multe altele, dar peste toate am trecut cu bine şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a protejat.

La finalul zilei a venit şi vestea, pe la 9 seara. S-a întâmplat totul repede, nu am avut la dispoziţie decât câte o oră şi jumătate pentru fiecare examen în parte (desen, culoare şi compoziţie).

Am fost prima pe listă şi am avut posbilitatea să îmi aleg oraşul în care vreau să merg, bineînţeles a fost Bucureştiul.

Cred că a fost cea mai fericită zi…

P.S. Tin meditatii pentru cei care isi doresc sa dea admitere la acest liceu de arta. Mai multe detalii aici.