Olimpiadele Naţionale de Arte Vizuale şi Istoria Artei

În timpul celor patru ani de studiu la Liceul “N. Tonitza”, am participat la toate Olimpiadele Naţionale de Arte Vizuale şi Istoria Artei, organizate în clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a.

Desenând în faţa Casino-ului din Constanţa

Desenând în faţa Casino-ului din Constanţa

Mi-a plăcut dintotdeauna, spiritul de competiţie şi de aceea nu am ratat nici o Olimpiadă din toţi acei ani de liceu. Pe lângă premii, mi-au rămas, pentru totdeauna, în minte, clipe de neuitat, petrecute pe malurile Constanţei, printre porţile oraşului Miercurea - Ciuc sau în mijlocul oraşului, de o importanţă istorică mare, Alba - Iulia.

În Constanţa, a fost primul meu contact cu marea, nu o văzusem decât la televizor sau în albumele foto ale prietenilor mei. A fost ceva de nedescris… Senzaţia pe care ţi-o dă valul spumos când se loveşte de picioarele tale nu poate fi comparat cu nimic pe lume.

În Miercurea - Ciuc, pentru prima dată m-am lovit de vremea care nu este aceeaşi peste tot. :) Plecasem de la Bucureşti, în mijlocul lunii iunie, cu 30 C afară şi ajunsă în Miercurea - Ciuc am îngheţat bocnă. Nu credeam vreodată că voi fi, cu hainele, în afara sezonului la doar câteva sute de km distanţă de Bucureşti. :D

La Alba - Iulia a fost cel mai frumos, oraşul mi-a plăcut enorm de mult, dar şi tema de la Olimpiadă a fost una interesantă.

Au fost 3 experienţe care m-au învăţat multe despre ce înseamnă o competiţie, un concurs, în care toată lumea se bate pentru premiul cel mare şi tot ce contează în acele zile este tu şi lucrarea pe care o vei face…


Etichete: , , , , , ,

Mai citiţi despre pictură...

  • Începutul
    … m-am născut într-un orăşel mic şi liniştit, când toată lumea forfotea şi se agita cu pregătirile de Revelion, când oamenii se adunau în jurul meselor pentru a sărbători venirea Anului Nou, a noilor speranţe,
  • Expozitiile din timpul facultatii
    Expoziţiile din timpul studiilor la Universitatea de Arte din Bucureşti Chiar din primul an de facultate, am fost încântată de faptul că în sfârşit avem ocazia să participăm în cadrul unei expoziţii, chiar dacă , în
  • Admiterea la Liceul de Arte Plastice “Igor Vieru”
    … după ce am terminat şcoala generală eram foarte hotărâtă să învăţ la liceul de arte plastice din oraşul meu, de fapt, singurul liceu de arte din toată ţara. Este un liceu foarte apreciat, cu
  • Admiterea la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”
    Când am luat decizia să merg la Bucureşti pentru a studia pictura, eram prin clasa a 8, la liceul din Chişinău. Am aflat de această posibilitate de la bunul meu profesor de limba română, Petru
  • Ciclul ritmic
    Pictura este realizată în tehnica ulei pe pânză de in. Pictura a fost gândită sub forma unui triptic, adică este compusă dintr-o lucrare mare, centrală şi 2 picturi de aceeaşi dimensiune, unite în partea de sus

10 Răspunsuri la “Olimpiadele Naţionale de Arte Vizuale şi Istoria Artei”

  1. Tanasele Andreea Spune:

    Mi-e dor de atmosfera olimpiadelor… Iasi… Timisoara… 2005… 2006… Acea senzatie data de competitie… emotia reusitei… inmanarea diplomei… Mi-e dor de viata de liceu. Facultatea de arhitectura ion mincu e ok dar atmosfera din tonitza e unica.

    [Răspunde]

    Marina Reply:

    Buna Andreea!
    Intr-adevar cu nimic nu se compara.
    Gustul victoriei a fost intotdeauna cel mai bun. :)

    [Răspunde]

  2. emi p Spune:

    Daaaa! Eram si eu acolo cand tu te-ai bagat pentru prima oara in mare! Ne-am si ratacit intr-o seara, dupa ce am fost pe plaja. Tu te-ai ratacit si la Alba-Iulia, sau nu.. Parca v-a prins ploaia , pe tine si pe Vera.
    Ce vremuri… cum stateam noi “pe geam” la casa de cultura, asteptand rezultatele…hiihii

    [Răspunde]

    Marina Reply:

    Buna Emi! Ma bucur sa te vad pe la mine in vizita. :)

    Am fost foarte placut surprinsa sa iti vad comentariul. :D
    M-am ratacit si in Alba Iulia (cand ne-a prins ploaia langa cetate si nu gaseam pe unde sa coboram) :lol: si la Constanta. Ce sa-i faci?! Nu stiam nici un oras din astea doua, si intr-adevar pentru prima oara am facut baie acolo, la olimpiada. :D

    Eram niste copii, dar aceste amintiri nu se vor uita niciodata. :)

    [Răspunde]

  3. emi p Spune:

    Si eu m-am bucurat mult sa te gasesc (cu totul intamplator).
    Cred totusi ca, desi nu mai suntem copii, eu nu voi reactiona altfel daca ma voi rataci sau daca voi astepta rezultate.. :D
    Stii ce-mi amintesc de la mare? Costumul tau de baie cu margelute! Imi amintesc mai multe, dar el chiar e de neuitat.
    Sa ai o zi frumoasa!

    [Răspunde]

    Marina Reply:

    He, he, he :lol: costumul cu margele. :D Nu il mai am. :) Era facut de mine. :D Cam stangaci, dar mie imi placea. :)

    Sper ca esti bine. :) Ar trebui sa ne mai intalnim din cand in cand, ca sa mai stam la povesti despre vremurile de altadata. :D

    [Răspunde]

  4. Pitic Spune:

    Hey,abia m-am intors d l olimpiada d anul asta si deja imi e dor d atmosfera si d oameni…este o experienta inedita!in mijlocul unor oameni cu aceleasi pasiuni adunati din toata tara iti este usor sa te simti in largul tau,sa mai inveti despre specialitatea ta.concursul in sine din pacate nu mi s pare 100% sincer si bine organizat.cei care vor s participe ar fi bine s se si distreze,sa lucreze cat pot dar nu ar trebui sa ia prea in serios concursul.oricum,bafta generatiilor viitoare si sper sa se mai scrie si sa apara poze de la olimpiada d arte vizuale,nu prea se gasesc…:)

    [Răspunde]

    Marina Reply:

    Buna Pitic! :)
    Ai dreptate, la capitolul organizare si obiectivitate aceste olimpiade au numai de suferit, dar eu am incercat sa vad partea frumoasa a acestui concurs. M-am linistit cu faptul ca am avut ocazia sa vad locuri frumoase, sa imi testez talentul si nu pot spune ca sunt dezamagita, :)
    Ce-i al meu, e pus deoparte. ;) Asta e cea mai buna gandire. Olimpiada trebuie privita mai mult ca ceva simbolic decat ca un factor decisiv. :)

    [Răspunde]

  5. adytza Spune:

    Buna tuturor !

    Intamplator am ajuns aici si nu imi pare rau , tot ce am citit mi-a placut.

    Nu stiu unde sa mai caut. Aveam si eu nevoie de modele de subiecte date la olimpiada nationala de arte , ma interesa istoria artei. Stiti pe unde gasesc ? Vreau sa particip si eu la istoria artei si imi doream sa vad cum suna subiectele, daca ma poate ajuta, va rog..
    Cu multumiri tuturor, numai bine !!!

    [Răspunde]

  6. cata Spune:

    nu stiu asta caut si eu acuma :)

    [Răspunde]

Lasă un comentariu