Am inceput inscrierile pentru cursurile de arta: Lista cursuri

Cursuri modelaj

Arta Modelajului, Ceramicii si Originile acestora

Arta modelajului si a olaritului dateaza inca din preistorie.

Istoricii le plaseaza in timp chiar in prima jumatate a mezoliticului, numita si Epoca de mijloc a pietrei sau Epipaleoliticul  (anii 10.000-5.000 I.Hr ). Aceasta este si perioada de retragere si disparitie a glaciatiunii, precum si perioada de variatiuni climatice care au condus la  schimbarea faunei si solurilor.

Cand vorbim de Ceramica, ne ducem cu gandul la Lut, iar omul preistoric observand ca o urma de copita lasata de un animal intr-o zona argiloasa poate sa retina apa de ploaie mai multe zile la rand, a realizat cat este de benefic acel pamant(Argila) iar aceasta concluzie i-ar fi sugerat un start in confectionarea unor obiecte, recipiente din lutut moale observandu-i si plasticitatea acestuia.

La inceput s-au limitat la confectionarea vaselor dupa propria imaginatie, primitiv, grosolan fara o forma concreta. In timp au deprins diverse tehnici de ridicare la mana care au valorificat obiectele si materia prima.

In timp, evoluand, oamenii au descoperit ca lutul poate fi benefic in constructii, asa au inceput sa confectioneze caramizi din lut.  Avand o buna plasticitate putea fi modelat intr-o forma regulata, iar in amestec cu alte materiale isi puteau construi case eliminand munca cioplirii in piatra. Descoperind aceasta caracteristica, plasticitatea, oamenii au confectionat vase, figurine si podoabe.

Pe baza vestigiilor s-a descoperit cel mai vechi centru de modelaj ceramic, ce se presupune a fi in Asia Occidentala si  incepand cu mileniul al VI-lea i.Hr raspandindu-se si in Europa.

Pe langa plasticitatea ridicata  are si particularitati cum ar fi culoarea, care poate sa difere de la gri, maro, rosiatic pana la galben, ocru in functie de locul de extractie si adancimea acestuia.

Lutul in contact cu aerul se usuca, dar se poate uda si refolosi, dar odata cu acestea isi pierde din plasticitate. Pentru o mai buna plastictate, in trecut, lutul era lasat sa inghete in timpul iernii iar apoi dupa dezgetare era combinat cu apa si calcat cu picioarele intr-o groapa sapata in pamant pentru a-l amesteca.

Astazi lutul este  folosit in modelarea obiectelor artistice ceramice si sculpturale, fabricarea materialelor in domeniul constructiilor, sobelor etc.

Lutul a fost gasit benefic consumat intr-o anumita cantitate si in medicina umana.

Stimularea creativitatii la copii. Rolul modelajului.

Activitatea modelarii in lut este este considerata stimul eficient in dezvoltarea si rezolvarea problemelor de integrare si socializare. Terapia prin arta ii ajuta pe copii in special (si pe adulti) sa se descopere pe sine si sa se exprime mai liberi, dar ajuta si in relatiile cu ceilalti.

Faptul ca un copil ajunge sa creeze un obiect din lut cu propriile maini si propria viziune, acesta ajunge sa capete incredere in sine, mai ales daca pe moment este si incurajat.

Terapia prin arta in special modelajul ajuta mult si in dezvoltarea viziunii asupra tridimensionalului, punand mintea la incercarea si totodata provocarea de a creea un obiect decorativ sau sculptural.

Lucrul manual cu lutul este dedicata tuturor varstelor, unii copii reusesc sa isi creasca performantele scolare sau de integrare familiala.

Modelajul ajuta la concentrare si determina copilul sa gandeasca asupra rezolvarii si dezvoltarii unui modelaj pana acesta va capata o forma prestabilita prin desenarea unei schite anterioare.

Prin modelaj, fiecare dintre noi oamenii ne putem descoperi potentialul creator. Gandurile si emotiile fundamentale, ce vin din inconstient, capata expresie mai degraba in imagini decat in cuvinte. Modelajul in lut este o modalitate prin care copilul isi spune povestea despre sine, atat prin figurinele create, cat si prin cuvintele care acompaniaza activitatea de modelaj.

Un copil ce are anumite blocaje de limbaj prin activitati artistice poate deschide noi cai de comunicare pe temele respective (floarea preferata, animalul preferat etc.). Prin framantarea unei bucati de lut fiecare copil isi poate creea propria poveste sau si-o poate transpune pe cea deja imaginata in scene, personaje, animale, compozitii cu obiecte modelate etc.

Abilitatile reduse de conversatie, lipsa initierii jocurilor de grup, lipsa implicarii unora dintre copii in jocuri de competitie, sunt imbunatatite prin activitatea de modelare in materiale precum lutul, plastilina, hartia sau aluatul.Activitatea artistica vizeaza atat implicarea copiilor in sarcini variate si cu grade diferite de dificultate, cat si dezvoltarea abilitatilor de conversatie.

Modelajul nu este doar o modalitate de autocunoaştere şi de autodezvoltare, ci şi un mijloc de comunicare şi de intrare în relaţie cu alte persoane, prin utilizarea lutului ca subiect comun în grup.

Plastilina

Plastilina este un material plastic ușor modelabil, folosit, de obicei, în scop educativ.

Plastilina este alcătuită dintr-un amestec de caolin (un tip de argila alba), substanțe grase din anumite rasini naturale sau sintetice, colorate cu diferiți pigmenți, pentru a conferi plastilinei o gamă largă de culori. Plastilina a fost inventata din dorinta de a se putea modela fara ca materialul sa se usuce in contact cu aerul cum este cazul argilei. Aceasta a revolutionat domeniul modelajului deoarece atat in timpul lucrului cu plastilina dar si dupa, plastilina isi mentine plasticitatea ridicata si poate fi remodelata in orice moment.

Exista doua tipuri de plastilina:

  • Plastilina pe baza de ulei: acest tip de plastilina are in compozitia sa ulei, iar datorita acestuia plastilina capata o mai mare plasticitate, nu se intareste si nu crapa in timpul modelarii sau in timpul uscarii.
  • Plastilina pe baza de faina: acest tip de plastilina este de fapt aluatul folosita in alimentatie cu adaos de coloranti naturari sau chimici. Spre deosebire de plastilina pe baza de ulei, cea pe baza de faina se usuca prin expunerea la aer, iar formele modelate cu ajutorul ei prezinta crapaturi dupa uscare la aer.

Prima data plastilina a fost de culoare gri, dar apoi au fost introduse o gama larga de culori precum: rosu, galben,albastru,verde.

Cel mai sigur tip de plastilina pentru copii este cel facut in casa cu ajutorul ingredientelor naturale si coloranti alimentari naturali.

Limbajul specific al artelor plastice

Asa cum in fiecare domeniu de activitate fie ca este vorba de muzica, matematica, fizica, exista anumiti termeni distincsi, asa si domeniul artelor plastice are propriul limbaj de specialitate. Aceste elementele de limbaj plastic constituie alfabetul artelor vizuale şi reprezintă mijloacele de comunicare specifice si prin care se pot recunoaste subiectul (motivul). Necunoscând acest limbaj special, nu vom putea înţelege mesajul transmis de o operă de artă, la fel cum un om fara scoala nu este capabil să citească o carte.

Limbajul sculpturii, modelajului, se raporteaza la perioadele din istoria artelor dar si la termenii de baza folositi in domeniul modelajului cum ar fi: proportiile, abordare a volumului, ridicarea la mana, sectiunea, redarea miscarii, dinamicii, armatura formei etc.

De-a lungul timpului educaţia plastică a devenit obiect de studiu, având drept scop iniţierea copiilor în cunoaşterea şi utilizarea principalelor mijloace de expresie plastică. Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat şcolarului. Acest limbaj are misiunea de a echilibra şi de a armoniza relaţiile copilului cu natura, ori cu sine.

Limbajul artelor este de mare ajutor copiilor dar si adultilor, de a putea descifra mesajele si secretele unei opere de arta, unui articol scris din domeniul artelor sau a temelor.

Valorificarea limbajului artelor plastice inca de la primul contact cu arta plastică formeaza o temelie in dezvoltarea pe viitor indiferent de domeniul de activitate a ideilor, subiectelor plastice sau a proiectelor artistice personale.

Inca de la o vârstă frageda trebuie cultivate unele valori, originalitatea, perseverenţa, interesele cognitive, dar şi artistice.

Calitatea lutului

Lutul a servit din totdeauna modelarii vaselor ceramice pentru uzul casnic. Mai tarziu oamenii au descoperit plasticitatea acestuia si au inceput sa-l introduca ca material prim in constructii. In sculptura lutul a jucat un rol important, fara de care nu se putea incepe un modelaj.

Calitatea lutului este influentata de multi factori externi. Argilele se gasesc in scoarta terestra si se diferentiaza prin aspecte precum: plasticitatea, culoarea, compozitia, cele mai multe sunt influentate de locul de extractie si adancimea lui. Straturile argiloase fiind impermeabile, joacă un rol în reținerea apei de înfiltrație și în formarea pânzei de apă freatică. Atunci cand lutul prezinta fisuri sau crapaturi, inseamna ca si-a pierdut din plasticitate, acestea fiind cauzate de lipsa apei sau din contra excesul si expunerea la aer.

In trecut oamenii foloseau adesea vasele din argila, aceasta avand calitatea de a împiedica crearea microbilor si a bacteriilor pe suprafetele sau in interiorul vaselor. Aceste vase din argila pastreaza foarte bine temperatura lichidelor, fiind rezistente termic: retin temperaturile ridicate dar si cele joase o mai lunga perioada de timp.

Exista mai multe tipuri de argila:

  • Argila din care se modeleaza obiecte decorative sau sculpturale, si argila folosita in realizarea vaselor pentru gatit. Aceasta din urma are in compozitia sa un plus de elemente chimice ce ii confera o mai mare rezistenta la temperaturi ridicate. Cele mai indicate pentru uzul casnic sunt cele nesmaltuite in interior.
  • Argila pentru olarit, atunci cand este preparata pentru olaritul vaselor, i se adauga in compozitie o cantitate de nisip foarte fin macinat. Acesta in timpul arderii formand particule mici de sticla prin topirea nisipului din compozitia lutului, devine automat impermeabil.
    In antichitate vasele de pamant erau purtatoare de miere, de cereale, de ulei si de masline (amforele).

Vasele, in special oalele au fost asemanate infatisarii oamenilor acestea avand: picior, corp, burta, gura, buza etc, purtand asupra lor si anumite ziceri vechi precum:

  • “Nu te amesteca unde nu-ţi fierbe oala”,
  • “Îi trage cu oala, ca să treacă boala”,
  • “La casa cu noroc fierbe oala fără foc”.

Sculptura in lemn

De-a lungul secolelor lemnul a fost prelucrat şi a fost transformat in adevărate opere de artă. Acest material nobil (lemnul), care uneori este mai dur decât metalul si mai longeviv decât piatra, a fost şi este modelat de artişti şi transformat în obiecte cu utilizări casnice sau decoraţiuni.

Din lemn se pot realiza obiecte de la farfurii, linguri, lăzi de zestre, paturi , icoane, instrumente muzicale, jucării, fiecare avand particularitati dobandite de la esenta lemnului sau modelul acestuia. Exista numerosi meşteşugari de artizanat care duc mai departe moştenirea culturală ce le-a fost lasata din tata in fiu.

Începuturile meşteşugăreşti din România datează din 1879, când a fost înfiinţată prima organizaţie de acest fel – „Societatea meseriaşilor de încălţăminte”.

Arta Lemnului presupune un anumit efort fizic dar si o serie de cunostinte tehnice precum:

  • Eliminarea treptata a surplusului de material pana se ajunge la forma aproximativ dorita prin tehnica degrosarii, pana la finisarea obiectului dorit.
  • Cunostinte asupra instrumentelor de lucru: diferite tipuri de dalti, cutite pentru cioplit, utilaje electrice etc.
  • Asamblarea bucatilor de lemn (pentru o sculptura mare)
  • Toate tehnicile si tipurile sculpturii bi si tridimensionale

Etape realizarii unui obiect din lemn

De la sursa (padure), la produs finit, transformarea lemnului parcurge etape bine stabilite.

Maeştrii aleg esenţele şi fibra lemnului, pentru a pune în valoare viitorul obiect, fie că sunt jucării, farfurii, linguri, lăzi de zester sau sculpturi de mari dimensiuni.

Daca se realizeaza forme simetrice, obiectele sunt prelucrate mecanic prin strunjire.

Desenul joaca un rol important, acesta trebuie sa fie precis, urmand sa fie urmarit de daltile ascutite.

Traforarea si pirogravarea sunt doua tehnici foarte des intalnite in arta lemnului. In procesul de cioplire a lemnului cele mai multe operaţiuni sunt executate manual.

În arta prelucrarii lemnului au fost introduse masinarii care pot copia forma originalului multiplicand-o, acestea reducand spiritul artistic si unicitatea operelor.

Sculptura in lemn, nu este doar o arta, ci si o abilitate a sculptorului de a decide cum sa taie o bucata de lemn si cum sa o asambleze ca aceasta sa fie un tot unitar.

Un sculptor de lemn trebuie să fie capabil să se adapteze acestor serii de tehnici de bază in sculptură în lemn și sa dobandeasca abilități plastice pentru a termina un proiect de la început până la sfârșit.

Cum se pastreaza lutul moale

Lutul este o argila cu o mai mare plasticitate decat pamantul normal, avand o anumita cantitate de apa si nisip in compozitie, dar acesta in contact cu aerul incepe procesul de eliminare a apei prin uscare, uscandu-se treptat de la: partea cea mai subtire la partea cea mai groasa, iar daca avem un vas acesta se v-a usca de la buza vasului coborand spre baza acestuia.

Atunci cand incepem sa modelam, lutul trebuie sa fie moale, plastic, ca sa se poata modela usor cu acesta. Daca lutul incepe sa devina tare pe parcursul lucrului, trebuie sa punem apa peste el, dar nu foarte multa deoarece incepe sa devina mult prea moale, ca un noroi. Cel mai indicat atunci cand lucram cu materiale pentru modelaj precum: lutul, kera-plast, aluatul, sau ori ce tip de material, pe toata perioada modelarii, materialul sa fie tinut intr-o punga, bucata de plastic si acoperit. De altfel si lucrarea modelata in lut trebuie acoperita o perioada, pentru a nu tensiona brusc la contactul cu aerul sau la deformarile suferite datorita temperaturilor.

De cele mai multe ori, in timpul modelajului in lut bucatile mici de lut (ramasitele) raman pe suportul de lucru, intarindu-se cel mai repede. De aceea trebuie sa verificam mereu daca avem mici bucati pe masa, pentru a nu risipi materialul de lucru. Daca avem multe bucati mici intarite, atunci le strangem intr-un recipient de plastic si le stropim cu apa. Lutul uscat, tare, in contact cu apa se inmoaie, devenind plastic si bun de modelat inca o data. Este valabil si pentru cantitatile mai mari de lut uscat sau pentru lucrarile nu foarte reusite, acestea se sparg marunt si li se adauga apa.

Trebuie mentionat ca lutul, isi pierde din plasticitate odata cu repetarea procesului de udare si refolosire. Dupa finalizarea oricarei lucrari din lut, aceasta trebuie lasata la uscat intr-un spatiu cu temperatura controlata (temperatura camerei). Este indicat ca lucrarea sa fie mutata din cand in cand pentru a nu tensiona baza acesteia cel mai indicat fiind pe un suport din ipsos sau pe un ziar.

Lutul are calitati remarcabile, de la plasticitate, pana la rezistenta sa dupa ardere, atunci cand devine ciob ceramic.

Sa nu uitam insa ca lutul este un material reciclabil iar acesta se poate refolosi pe termen lung in realizarea obiectelor, animalelor preferate, prin modelare, punandu-ne la provocare abilitatile creative.

Cum pastram corect o lucrare in lut dupa finalizare

Cu totii avem o mare satisfactie atunci cand reusim sa finalizam un modelaj fie ca este in lut, plastilina sau kera-plast, mai ales daca lucrarea a iesit exact asa cum ne-am propus in schita inainte de a incepe.

Pentru a avea o satisfactie dubla si pentru a nu fi dezamagiti datorita unor mici pasi omisi in a pastra cu grija lucrarea finalizata, trebuie sa cunoastem cateva mici secrete despre lut.

Asa cum bine stim, lutul, are o plasticitate mai mare decat celalalte tipuri de pamanturi pe care le gasim in scoarta terestra, putand fi modelat cu mare usurinta.

Procesul de uscare incepe inca din timpul modelarii, cand adesea lasam lucrarea descoperita, cand facem o pauza lunga de lucru. Crapaturile, fisurile sau deformarile obiectelor se datoreaza acestui fapt. Lutul, in contact cu aerul sau expus la o temperatura prea inalta sau prea joasa risca unele tensionari, fisurand bucati din lucrare. Este indicat sa lasam lucrarea in prima zi la temperatura camerei si acoperita partial deasupra, cu o bucata de hartie.

Suportul de lucru, (blatul unde este pornita lucrarea) este si el un factor important in procesul de uscare corecta a lucrarii din lut. Acesta trebuie sa aibe suprafata unde este asezata lucrarea dreapta, orizontal. Cel mai indicat este sa folosim un suport din ipsos (blat), deoarece ipsosul prin proprietatile sale absoarbe apa din lut si ajuta baza obiectului sa contracte fara fisuri. Daca nu avem o planseta din ipsos, se poate folosi un suport din lemn sau rigips dar care trebuie acoperita cu o bucata de ziar. Ziarul, este mai eficient decat o hartie normala deoarece hartia se increteste, fisurand baza lucrarii (ex: baza unui vas) atunci cand contracta in timpul uscarii.

Pentru a grabi timpul de uscare, se poate lasa obiectul pe un raft, pe ultimul nivel, deoarece temperatura este mai calda si sporeste uscarea materialului.

Un aspect foarte important din procesul de uscare a unui obiect modelat in lut este acela de a fi miscat, mutat din locul unde a fost asezat initial, si mutat de pe o zi pe alta din loc in loc pe suprafata blatului din ipsos. Acest secret micsoreaza garantat riscul fisurilor.

Exista posibilitatea ca obiectul modelat din lut sa devina obiect ceramic, fiind necesara un tip de ardere intr-un cuptor ceramic special si la o temperatura de 960 grade. Pentru ca obiectul modelat sa fie pregatit pentru a deveni ceramica, trebuie sa tinem cont de procesul de uscare a lutului pentru a nu avea un esec in timpul arderii datorat nerespectarii timpului de uscare al lucrarii.

Arta cioplitului in lemn

Lemnul a fost din totdeauna principalul material folosit in construirea caselor si la confectionarea uneltelor gospodaresti. Mesterii populari nu erau doar simpli cioplitori in lemn, ei dobandeau calitati avand un simt artistic si o buna indemanare. Cu un simt al proportiilor bine echilibrat, cioplitorii in lemn realizau lucrari de dificultati diverse cum ar fi: scaune, dulapuri, lazi de zestre, culmi de pat, cruci etc. Toate acestea erau decorate cu ajutorul daltilor si a cutitelor, cu diverse simboluri traditionale inspirate din natura si stilizate sau prin elemente zoomorfe si vegetale.

Confectionarea lor presupunea o specializare temeinica, transmisa din generatie in generatie uneori folosind unelte simple ca securea, ferastraul, tesla, scoaba, cutitul sau compasul. In constructia caselor materialul de constructie era aproape in exclusivitate lemnul, folosit sub forma barnelor lungi suprapuse orizontal. In decursul timpului au intervenit diferentieri legate de tehnica de prelucrare a lemnului. Vechile constructii erau facute din barne rotunde, cele noi sunt construite din barne cioplite cu patru planuri drepte.

Decorul fiind foarte important in impodobirea caselor, acestuia i s-a oferit un mare interes artistic. Cea mai raspandita tehnica a cioplirii in lemn a fost cea a reliefului, daltuite in lemn elemente principale puternic reliefate au fost ramele usilor, ferestrelor si portile mari din lemn. Din lemn sunt executate artistic si majoritatea obiectelor folosite cu ocazia unor sarbatori sau ceremonii cum ar fi prescurnicere sau pecetare, adevarate sculpturi in miniatura, utilizate la imprimarea pe painea speciala pentru biserica.

De asemenea, se cioplesc cruci cu o simbolistica speciala dar, incadrate perfect stilului arhitecturii traditionale. Crucile de morminte au ca ornamente, pe langa crestaturi in forma de dinte de lup, si celebrele franghii dispuse pe bratele crucii, sau ca un colac marcand centrul de imbinare al bratelor.

Simboluri

Funia rasucita – reprezinta infinitul, necuprinsul, dar si legatura dintre cer si pamant. Soarele – simbolul Dumnezeirii este “datator de viata”. El vede tot, stie tot si mai presus de toate, stie adevarul

Discul solar – cultul soarelui nu lipseste de pe nici o poarta, nici de pe leagan, ori de pe lada de zestre si alte obiecte de trebuinta.

Arborele vietii – simbolizeaza viata vesnica, tineretea fara batranete.

Figurile antropomorfe – sculptate in stalpii portilor aveau rolul de a proteja casa, gospodaria de fortele raului.

Toate aceste simboluri fie ca sunt cioplite pe lingurile de lemn, pe lazile de zestre, pe scaune sau pe mese, sunt dovezi ale mostenirii unui popor dornic de frumos.

Amfora

Amfora este un tip de vas ceramic antic, cu diverse proportii si volume interioare, care au servit drept recipient de depozitare sau de transport. Aceste vase au fost unele dintre primele vase din ceramica greaca, definindu-se prin: corpul alungit bombat la mijloc, gatul alungit si ingust si doua manere laterale prinse de buza vasului si corpul acestora. Amforele au fost realizate in scopul utilitarului dar si esteticului, unele vase fiind decorate specific pentru a fi daruite ca si premii in unele competitii olimpice, dar asta mai tarziu.

Au existat doua tipuri de amfore: cel cu gatul subtire prins de corpul alungit, si cel unde cele doua componente, corpul si gatul realizau un intreg fiind conturate de o linie continua.

Aceste vase, pe langa utilitar, aveau functia recipientului de masurare, toate vasele avand volumele interioare precise. Amforele au fost realizate din argila, cu ajutorul rotii olarului, prima data ridicandu-se corpul, ca apoi dupa uscarea partiala sa fie atasat gatul subtire.

Interiorul amforelor era tratat cu o rasina speciala ce nu permitea lichidelor sa patrunda in peretii vaselor ceramice. Vasele de tip amfora, inca tin timpul modelarii, erau notate cu timbre (stampile) speciale cu datele de productie, serii, numele atelierelor de creatie, greutatea si volumul acestora.

Amfore au fost răspândite în întreaga lume antică mediteraneană, fiind folosite de vechii greci și romani ca mijlocul principal pentru transportul și depozitarea de struguri, ulei de măsline, vin, ulei, masline, cereale, pește și alte mărfuri. Din secolul al VII-lea, containere din lemn și piele au inceput sa înlocuiasca amforele ceramice. Pe langa amforele grosiere utilizate pentru depozitare și transport, de înaltă calitate, au existat o categorie aparte de amfore ce au fost produse în Grecia antică, în număr semnificativ pentru o varietate de scopuri sociale și ceremoniale.

Cele mai impresionante si apreciate amfore au fost cele din Grecia Antica, acestea erau pictate cu siluete atletice ori cu scene mitologice, fiind decorate printr-o gama cromatica restransa formata din rosu si negru.

Amforele au reprezentat o grupa de vase de mari dimensiuni si care au fost utilizate pentru depozitarea si transportul lichidelor si marfurilor in Grecia si Orientul Mijlociu.

Prezenţa la gurile Dunarii a amforelor de mari dimensiuni ilustrează traseul şi circulaţia unor mărfuri între centrele de la Marea Neagră în sec. XIII-XIV pe teritoriul Romaniei.

Pagina 2 din 512345