Un alt premiu la pictură şi marea fericire
Să continuăm cu povestea despre Liceul din Chişinău..
Deci, terminasem clasa a 5, şi părinţii, nemaiputând ţine pasul cu cheltuielile care veneau din partea şcolii, au decis că trebuie să mă mute în altă şcoală.
Am fost atât de tristă, că mă şi supărasem pe ei, pentru moment, dar ce vină aveau sărmanii?… mai ales că sistemul economic după desfiinţarea URSS-ului, nu era deloc pus la punct, salariile se întârziau luni întregi. Ei făcuseră tot ce puteau pentru mine, tata a schimbat multe locuri de muncă, în speranţa găsirii unuia care să-i asigure un venit constant. Nu mai spun că multe din salarii se echivalau cu mâncare, primeau orez, paste, etc.
Dar ce a fost a fost… În acest timp, eram deja pe la sfârşitul anului şcolar, şi se ivise un concurs de pictură, pe temă liberă, lucrările premiate urmând a fi expuse în oraşul Atlanta, SUA. Am făcut şi eu o pictură (am pozat doar schiţa care mi-a rămas de la ea, lucrarea în sine fiind mult mai reuşită, dar nu am nici o poză cu ea, mi-a rămas doar acest desen), care a fost premiată cu locul I. În prezent, numai Dumnezeu ştie unde a ajuns lucrarea de la acea expoziţie din Atlanta. 
Inevitabil, la sfârşit de an, a urmat discuţia cu diriginta mea, cu scopul de a o anunţa că mă retrag. Era o zi cu soare, nici nu ştiam ce bucurie mă aştepta; venise tata la liceu, iar decizia dirigentei (ea fiind soţia directorului) a fost eliberarea de plata taxei. Motivul a fost foarte simplu: “nu pot să las un copil atât de talentat şi foarte bun la învăţătură (aveam numai 10) să plece doar din cauza unei taxe. Şi din acel an eu nu am mai plătit nimic.
Au fost foarte mulţi, care după mine au încercat să scape de taxă, dar nu s-a mai acordat la nimeni scutirea, pentru că situaţia la învăţătură era destul de şubredă.
Aşa am rămas în acest liceu pentru încă 4 ani; soarta a fost blândă cu mine şi nu m-a lipsit de ceea ce îmi era atât de drag, pictura.
