Am inceput inscrierile pentru cursurile de arta: Lista cursuri

Lucrari la comanda

Design grafic, Logo Lorena Trica

De cand am aflat de grafica pe calculator, si asta s-a intamplat prin clasa a VII, am fost fascinata de aceasta minunata inventie a omului. Imi aduc aminte ca intr-o zi, am fost invitati cu toata lumea din liceu intr-o sala, unde in mijloc, pe o masa am vazut printre multimea de elevi care se inghesuia, un dispozitiv. Nu mi-a mai fost dat sa vad asa ceva si nu cred ca nici unuia dintre noi, cei care eram din liceu. Suntem in anul ~1995-’96…

logo trica Design grafic, Logo Lorena TricaDomnul care ne-a dus aceasta minunatie in scoala era un profesor de informatica la Universitatea de Stat. In doua ore a reusit sa ma cucereasca; chiar si acum, dupa atatia ani, mai pastrez caietelul in care mi-am facut notite despre ce inseamna un calculator, un hard, procesor, etc.; o sa para stupid, dar pentru mine era ceva foarte nou si nemaipomenit de interesant.

La plecare domnul profesor, ne-a promis ca se va intoarce saptamana viitoare, cu niste carti (uitasem sa spun ca au fost stabilite niste ore de informatica, o data pe saptamana), pe care le va da doar celor care vor raspunde corect la intrebarile lui legate de ce ne-a povestit despre pc.

Saptamana care a venit, am stat ca pe ace, vroiam cu tot dinadinsul sa ajung la acele carti, toate…

In final, toate cartile in afara de 4 au fost ale mele. La sfarsitul cursului domnul profesor mi-a propus sa vin intr-o zi la Universitatea de Stat din Chisinau, unde vroia sa ma invete sa desenez pe calculator.

Eram in culmea fericirii, ce putea fi mai frumos, desen pe calculator, de design grafic inca nu auzisem…

Am mers cateva zile mai tarziu la acea universitate, am intrat intr-o sala mare de calculatoare, calculatoare care astazi probabil nici nu mai exista :), foarte vechi erau, bineinteles pentru acea vreme erau elita. Mi-a explicat in linii mari cam cum trebuie sa ma folosesc de el si mi-a dat ca tema, sa fac o scena pentru un joc legat de Egipt si piramide. simple smile Design grafic, Logo Lorena Trica

Ce sa zic, a fost tare complicat; in afara de creion, penita, pensula sau alte ustensile traditionale de desen nu am mai folosit altceva, era ceva nou pentru mine si nemaipomenit de interesant. Stiu ca am stat pina tarziu, se facuse vreo 8 seara si nu ma puteam dezlipi de acel calculator. Din acea zi am tot venit zilnic, nu stiu ce s-a facut cu desenele mele si nici nu imi mai aduc aminte de ce nu m-am mai dus, dar cate ceva mi-a mai ramas in memorie. simple smile Design grafic, Logo Lorena Trica Atunci am invatat sa folosesc o discheta, sa scriu fisiere pe ea, sa le sterg, etc. simple smile Design grafic, Logo Lorena Trica

Dar sa trecem inainte… Cand eram la finele liceului, in prag de bacalaureat, in sfarsit am reusit sa imi iau unul, al meu personal. Eram in culmea fericirii, cu siguranta nu mai arata ca acela de la universitate. L-am adus acasa si l-am pornit, arata negru, nu stiam de existenta windows-ului sau nu stiu ce soft-uri, stiam ca trebuie sa lucreze, doar la altii functiona. simple smile Design grafic, Logo Lorena Trica In cei 4 ani de liceu, la Tonitza, am avut ore de grafica pe calculator, iar am invatat lucruri noi, deja despre cd-uri, scrie, salveaza, sterge, etc. Mai facusem cunostinta si cu cateva programe grafice: Photoshop, Corel si incercau sa ne faca introducere la 3Dmax, degeaba asta nu l-am inteles si nici nu imi placea.

Invatasem folosirea uneltelor in aceste programe, executia unor desene, etc. Cu acel calculator cumparat, mi-am mai extins cunostintele in acest domeniu, trecusem mai tarziu si la Flash. Deci, practic a devenit o a doua pasiune de-a mea. Eram foarte incantata de lucrarile realizate. Pasiunea s-a extins si in cele din urma, am avansat in acest domeniu.

In prezent, cand pictura imi lasa o portita libera, ma mai dedic si design-ului; am avut ocazia sa realizez logo-ul Casei de Moda Lorena Trica si ma bucur foarte mult ca a fost incantata de aceasta lucrare, conceptul grafic al site-ului oficial Lorena Trica imi apartine. A fost una dintre cele mai frumoase teme, eram ca un copil mic care se bucura de jucaria lui, eu ma bucuram de ce iesea de sub mana mea. simple smile Design grafic, Logo Lorena Trica

Incerc sa combin design-ul cu pictura, dar in unele privinte au 2 cai total paralele, fara sa se intersecteze undeva. Cu toate acestea, este primul pe lista mea de hobby-uri…

2 portrete – “medalion”

portret001 130x98 2 portrete   medaliondetaliu001 130x98 2 portrete   medalionAm promis că voi publica pozele la cele două lucrări, portrete, la care am lucrat ultimele două luni. Abia ieri reuşisem să le vernisez şi imediat după aceea am făcut şi mult aşteptatele poze.

Aceste două portrete au fost pictate la comandă, beneficiarul lor este acelaşi domn pentru care am lucrat şi “Portretul de fată cu câine“. A fost din nou o experienţă inedită, în care mi-am propus să rezolv încă o serie de probleme legate de portretistică.

detaliu002 130x98 2 portrete   medaliondetaliu003 130x98 2 portrete   medalionAm ales această formă, ovală, pentru că am vrut să aduc un iz de istorie şi atmosferă aparte în aceste portrete – “medalion”, aşa le-am numit. simple smile 2 portrete   medalion

Partea cea mai grea a fost găsirea şasiurilor de formă ovală, ramele au venit primele, dar munca nu o puteam începe din cauza întârzierii pânzelor.

portret002 130x98 2 portrete   medaliondetaliu004 130x98 2 portrete   medalionDar în cele din urmă, totul era pregătit pentru a le picta…

Cele două portete au fost gândite unul într-o gamă cromatică rece şi celălalt în cea caldă. Am considerat că este esenţial ca între cele două personaje să se observe diferenţa de : atitudine, expresie faţă, vestimentaţie, precum şi coloristică.

De asemenea, în cazul portretului îmbrăcat în rochie de satin şi guler vaporos, am optat pentru materialităţi de factură lucioasă şi transparentă. Iar în cel cu ursuleţul de pluş, pentru texturi de natură mai densă şi mai mată, fără prea multe reflexe sau contraste dintre lumini şi umbre puternice.

Dimensiunea portretelor este de 30 cm x 40 cm. Au fost finisate cu vernice de retuş.

Portret de fata cu caine

detaliu0011 130x98 Portret de fata cu caine

Detaliu faţă, păr

Pictura “Portret de fată cu câine” a fost o comandă realizată în tehnica ulei pe pânză de in.

detaliu0041 130x98 Portret de fata cu caine

Detaliu faţă, ochi, nas

În procesul de execuţie a acestui tablou am folosit numai culori de ulei de calitate superioară (cu precădere, cele produse în Sankt Petersburg).

Dorinţa beneficiarului a fost reprezentarea acestui portret într-un cadru, cu mobilier şi vestimentaţie specifice perioadei de domnie a  Ecaterinei a II.

detaliu0051 130x98 Portret de fata cu caine

Detaliu ochi

Alături de această fată prezenţa favoritului familiei, câinele ciobănesc, a fost obligatorie.

detaliu002 130x98 Portret de fata cu caine

Detaliu păr, stânga

Gamă cromatică a acestui potret este una caldă şi limitată la folosirea a 4 culori de bază: roşu, galben, alb şi negru şi câteva accente mici (la ochi şi ornamentaţia de pe fotoliu) de verde şi albastru.

Personajul portretizat m-a uimit prin albeaţa tenului şi blondul-auriu al părului, toate acestea pline de saturaţie care poate fi observată şi în pictura mea.

detaliu003 130x98 Portret de fata cu caine

Detaliu păr, dreapta

Am insistat pe detaliile care pun cel mai bine în evidenţă caracterul acestui personaj, expresia feţei, surprinderea stării în care se află această fată.

detaliu006 130x98 Portret de fata cu caine

Detaliu pictură de pe fundal

Ochi albaştri, gânditori şi în acelaşi timp care ascund ceva, nasul mic şi fin, uşor lăţit în nări, tăietura deosebită a gurii, conturul expresiv al buzelor, vorbesc despre o persoană hotărâtă şi stăpână pe propriile emoţii.

Sprâncenele uşor arcuite şi ridicate spre exterior le-am studiat cu o mare atenţie, fără să scap vreun detaliu semnificativ pentru finisarea fidelă a chipului fetei.

detaliu007 130x98 Portret de fata cu caine

Detaliu vestimentaţie

Cu acelaşi interes a fost pictat şi părul, umbrele şi luminile care îi dau volum, precum şi diferitele nuanţe ale acestui păr blond frumos ondulat.

detaliu009 130x98 Portret de fata cu caine

Detaliu câine ciobănesc

În spatele fotoliului şi al portretului am ales un fundal de un roşu închis cu câteva accente de roşu aprins. Prin folosirea unei pensulaţii mai libere am vrut să fac o evidenţiere mai mare a portetului, tratat în detaliu, faţă de fundalul pe care acesta se află.

În partea stângă am adăugat în această compoziţie şi o pictură înrămată, reprezentând o cetate, astfel s-a creat un efect de “tablou în tablou”.

detaliu013 130x98 Portret de fata cu caine

Detaliu urechi, ochi

Mergând mai jos cu studiul acestei picturi, veţi descoperi textura şi detaliile de pe vestimentaţia acestei fete.

detaliu012 130x98 Portret de fata cu caine

Detaliu ochi, blană

Cutele şi decoraţiile de pe rochie au reprezentat un punct important în realizarea portretului; întrucât, partea de sus a picturii se caracterizează prin multe detalii, nu puteam lăsa fără atenţie şi partea de jos, pentru că s-ar fi creat un gol.

Cu toate acestea, faţa şi detaliile faciale rămân cele care primează în acest portet şi după ele se evidenţiază şi alte zone ale acestui tablou.

detaliu011 130x98 Portret de fata cu caine

Detaliu botic

Un alt personaj important din această pictură este câinele ciobănesc, stând la picioarele fetei, cu o atitudine foarte serioasă, cu privirea fixată către privitor şi gata oricând să îşi apere stăpâna.

portret de fata3 130x98 Portret de fata cu caine

Portret de fată cu câine

Am o pasiune mare pentru această rasă de câini, în acest fel procesul de creare al portretului acestui ciobănesc a fost mai mult decât o execuţie a comenzii date, reprezentând pentru mine o mare plăcere.

Nu am lăsat să îmi scape nici un detaliu, de pe urechiuşele, boticul sau blăniţa acestui animal frumos.

Toate acestea au fost pictate cu multă atenţie, cu o pensulă subţire, care să îmi permită redarea mai realistă a texturii blănii, a  strălucirii din ochii câinelui şi a boticului umed din care răsar câteva fire de păr.

Printre firele de blană albe se ascund cele întunecate, prin acest joc am creat un contrast vizibil între zonele de diferite culori ale blănii.

Este un portret a cărui atmosferă atrage atenţia, o dată prin expresia mistică şi pătrunzătoare a celor portretizaţi, fata şi câinele, şi altă dată prin detaliile compoziţionale şi tehnice folosite.

La sfârşitul unui proces îndelungat de muncă, efort şi emoţii, căldura cu care beneficiarul a primit pictura m-a făcut să uit de toate.

Îmi place foarte mult ceea ce fac şi sunt fericită ori de câte ori lucrările mele sunt apreciate şi aduc lucruri frumoase în vieţile oamenilor.

Dimensiunea picturii fără ramă este: 84.5 cm x 104.5 cm. Tabloul este finisat cu verniu de retuş şi după 6 luni cu verniu final pentru ulei.

Natura statica

detaliupahar2 130x98 Natura statica

Detaliu pocal din argint

Dintotdeauna am fost fascinată de naturile statice olandeze.

detaliulamai 130x98 Natura statica

Detaliu lămâi

Pictura “Natură statică” este rezultatul experienţei şi a studiului asupra picturii olandeze.

Inspiraţia s-a oprit la tehnica şi pensulaţia folosită de artiştii olandezi, mai exact, am preluat doar tema şi organizarea compoziţională, acestea din urmă fiind pictate într-o manieră personală.

detaliupocal 130x98 Natura statica

Detaliu pahar

În această compoziţie am inclus binecunoscutele pocale, pahare şi farfurii din argint şi aramă, atât de specifice naturii statice olandeze.

detaliu ulcior 130x98 Natura statica

Detaliu ulcior din sticlă

Detalierea materialităţii, precum şi observarea atentă a luminilor şi reflexelor care s-au format pe aceste obiecte din metale a reprezentat o adevărată provocare, dar şi o mare satisfacţie la finalizarea acestei picturi.

Fascinaţia pentru texturile complexe întotdeauna m-a provocat să îmi aleg dintre cele mai diferite materialităţi şi să le studiez cu multă atenţie şi plăcere.

detaliu 130x98 Natura statica

Detaliu zona centrală

Pe lângă acele pahare şi pocale din materiale dure ca arama sau argintul am introdus şi câteva lămâi, felii tăiate din acestea, o pâine mică şi câţiva peştişori, aranjaţi atent pe farfurie.

stillife 130x98 Natura statica

Natura statică

La acestea se adaugă bineînţeles şi o bucată de draperie din mătase prezentă în partea dreaptă a tabloului; mai există şi faţa de masă din stofă de un verde întunecat; împreună cu fundalul ea pune în evidenţă zona care m-a interesat cel mai mult şi unde este concentrat întreg interesul.

Tuşa este foarte puţin vibrată, singurul loc în care se observă acest lucru este cel din jurul ulciorului din sticlă, restul picturii fiind tratat cu o pensulaţie şi un desen mai riguros, chiar uneori mai grafic ca în cazul pocalului din argint, cel din partea dreapta.

Am ales o ramă care să aibă o patină cu efect de învechit, dar şi una care să alcătuiască un întreg cu această pictură, să facă parte din ea.

Dimensiunea picturii fără ramă este: 56 cm x 65 cm. Tabloul este finisat cu verniu de retuş şi după 6 luni cu verniu final pentru ulei.

Pagina 2 din 212