Au inceput inscrierile pentru anul scolar 2017-2018. Clic aici.

Natura statica

November 23, 2008
detaliupahar2 130x98 Natura statica

Detaliu pocal din argint

Dintotdeauna am fost fascinată de naturile statice olandeze.

detaliulamai 130x98 Natura statica

Detaliu lămâi

Pictura “Natură statică” este rezultatul experienţei şi a studiului asupra picturii olandeze.

Inspiraţia s-a oprit la tehnica şi pensulaţia folosită de artiştii olandezi, mai exact, am preluat doar tema şi organizarea compoziţională, acestea din urmă fiind pictate într-o manieră personală.

detaliupocal 130x98 Natura statica

Detaliu pahar

În această compoziţie am inclus binecunoscutele pocale, pahare şi farfurii din argint şi aramă, atât de specifice naturii statice olandeze.

detaliu ulcior 130x98 Natura statica

Detaliu ulcior din sticlă

Detalierea materialităţii, precum şi observarea atentă a luminilor şi reflexelor care s-au format pe aceste obiecte din metale a reprezentat o adevărată provocare, dar şi o mare satisfacţie la finalizarea acestei picturi.

Fascinaţia pentru texturile complexe întotdeauna m-a provocat să îmi aleg dintre cele mai diferite materialităţi şi să le studiez cu multă atenţie şi plăcere.

detaliu 130x98 Natura statica

Detaliu zona centrală

Pe lângă acele pahare şi pocale din materiale dure ca arama sau argintul am introdus şi câteva lămâi, felii tăiate din acestea, o pâine mică şi câţiva peştişori, aranjaţi atent pe farfurie.

stillife 130x98 Natura statica

Natura statică

La acestea se adaugă bineînţeles şi o bucată de draperie din mătase prezentă în partea dreaptă a tabloului; mai există şi faţa de masă din stofă de un verde întunecat; împreună cu fundalul ea pune în evidenţă zona care m-a interesat cel mai mult şi unde este concentrat întreg interesul.

Tuşa este foarte puţin vibrată, singurul loc în care se observă acest lucru este cel din jurul ulciorului din sticlă, restul picturii fiind tratat cu o pensulaţie şi un desen mai riguros, chiar uneori mai grafic ca în cazul pocalului din argint, cel din partea dreapta.

Am ales o ramă care să aibă o patină cu efect de învechit, dar şi una care să alcătuiască un întreg cu această pictură, să facă parte din ea.

Dimensiunea picturii fără ramă este: 56 cm x 65 cm. Tabloul este finisat cu verniu de retuş şi după 6 luni cu verniu final pentru ulei.


Etichete: , , , , , , , , , ,

Intrebari, pareri, etc.

4 Răspunsuri la “Natura statica”

  1. Laurentiu Autor:

    O lucrare foarte frumoasa … bravo! … succes in cariera! … meriti.
    Se vede ca depui foarte mult suflet si efort la picturile tale … ai o tehnica foarte complexa si muncita :) .

    Răspunde

    Marina Reply:

    Multumesc pentru aprecierea ta Laurentiu. :)
    In fiecare lucru, pe care il creez, depun foarte multa pasiune, munca si suflet. :)

    Răspunde

  2. george Autor:

    am impresia shi kred ka tu eshti la fel de frumoasa ka shi pikturile tale…de suflet numai spun nimik,e klar ka este in kulorile kurkubeului….;)

    Răspunde

  3. Ovidiu Autor:

    Imi place mult cum ai facut paharul de argint din dreapta. Ai dat ceva pensule.

    Răspunde

Lucrari la comanda, Natura statica, Picturi ulei (19 / 27)
Detaliu cap


Pictura "Nud, Ivone" este una din lucrările în care subiectul principal este femeia, mai exact nudul feminin. Mi-am ales un model suplu, cu o osatură delicată şi o constituţie cu adevărat feminină. M-au atras ...