
Detaliu faţă, păr
Pictura “Portret de fată cu câine” a fost o comandă realizată în tehnica ulei pe pânză de in.

Detaliu faţă, ochi, nas
În procesul de execuţie a acestui tablou am folosit numai culori de ulei de calitate superioară (cu precădere, cele produse în Sankt Petersburg).
Dorinţa beneficiarului a fost reprezentarea acestui portret într-un cadru, cu mobilier şi vestimentaţie specifice perioadei de domnie a Ecaterinei a II.

Detaliu ochi
Alături de această fată prezenţa favoritului familiei, câinele ciobănesc, a fost obligatorie.

Detaliu păr, stânga
Gamă cromatică a acestui potret este una caldă şi limitată la folosirea a 4 culori de bază: roşu, galben, alb şi negru şi câteva accente mici (la ochi şi ornamentaţia de pe fotoliu) de verde şi albastru.
Personajul portretizat m-a uimit prin albeaţa tenului şi blondul-auriu al părului, toate acestea pline de saturaţie care poate fi observată şi în pictura mea.

Detaliu păr, dreapta
Am insistat pe detaliile care pun cel mai bine în evidenţă caracterul acestui personaj, expresia feţei, surprinderea stării în care se află această fată.

Detaliu pictură de pe fundal
Ochi albaştri, gânditori şi în acelaşi timp care ascund ceva, nasul mic şi fin, uşor lăţit în nări, tăietura deosebită a gurii, conturul expresiv al buzelor, vorbesc despre o persoană hotărâtă şi stăpână pe propriile emoţii.
Sprâncenele uşor arcuite şi ridicate spre exterior le-am studiat cu o mare atenţie, fără să scap vreun detaliu semnificativ pentru finisarea fidelă a chipului fetei.

Detaliu vestimentaţie
Cu acelaşi interes a fost pictat şi părul, umbrele şi luminile care îi dau volum, precum şi diferitele nuanţe ale acestui păr blond frumos ondulat.

Detaliu câine ciobănesc
În spatele fotoliului şi al portretului am ales un fundal de un roşu închis cu câteva accente de roşu aprins. Prin folosirea unei pensulaţii mai libere am vrut să fac o evidenţiere mai mare a portetului, tratat în detaliu, faţă de fundalul pe care acesta se află.
În partea stângă am adăugat în această compoziţie şi o pictură înrămată, reprezentând o cetate, astfel s-a creat un efect de “tablou în tablou”.

Detaliu urechi, ochi
Mergând mai jos cu studiul acestei picturi, veţi descoperi textura şi detaliile de pe vestimentaţia acestei fete.

Detaliu ochi, blană
Cutele şi decoraţiile de pe rochie au reprezentat un punct important în realizarea portretului; întrucât, partea de sus a picturii se caracterizează prin multe detalii, nu puteam lăsa fără atenţie şi partea de jos, pentru că s-ar fi creat un gol.
Cu toate acestea, faţa şi detaliile faciale rămân cele care primează în acest portet şi după ele se evidenţiază şi alte zone ale acestui tablou.

Detaliu botic
Un alt personaj important din această pictură este câinele ciobănesc, stând la picioarele fetei, cu o atitudine foarte serioasă, cu privirea fixată către privitor şi gata oricând să îşi apere stăpâna.

Portret de fată cu câine
Am o pasiune mare pentru această rasă de câini, în acest fel procesul de creare al portretului acestui ciobănesc a fost mai mult decât o execuţie a comenzii date, reprezentând pentru mine o mare plăcere.
Nu am lăsat să îmi scape nici un detaliu, de pe urechiuşele, boticul sau blăniţa acestui animal frumos.
Toate acestea au fost pictate cu multă atenţie, cu o pensulă subţire, care să îmi permită redarea mai realistă a texturii blănii, a strălucirii din ochii câinelui şi a boticului umed din care răsar câteva fire de păr.
Printre firele de blană albe se ascund cele întunecate, prin acest joc am creat un contrast vizibil între zonele de diferite culori ale blănii.
Este un portret a cărui atmosferă atrage atenţia, o dată prin expresia mistică şi pătrunzătoare a celor portretizaţi, fata şi câinele, şi altă dată prin detaliile compoziţionale şi tehnice folosite.
La sfârşitul unui proces îndelungat de muncă, efort şi emoţii, căldura cu care beneficiarul a primit pictura m-a făcut să uit de toate.
Îmi place foarte mult ceea ce fac şi sunt fericită ori de câte ori lucrările mele sunt apreciate şi aduc lucruri frumoase în vieţile oamenilor.
Dimensiunea picturii fără ramă este: 84.5 cm x 104.5 cm. Tabloul este finisat cu verniu de retuş şi după 6 luni cu verniu final pentru ulei.