Pe aceasta cale, vreau sa multumesc parintilor, studentilor, admiratorilor si colaboratorilor pentru cadourile oferite, pentru urarile de bine si pentru atentia acordata. Ma bucur ca de-a lungul timpului am cunoscut acesti oameni minunati. Te simti si mai fericit sa oferi fericire si sa primesti fericire.

Va doresc din suflet tuturor Sarbatori Fericite si un An Nou plin de impliniri, de bunatate, de fericire … un an mai aproape de familie si prieteni  … un an mai aproape de arta si de toata frumusetea si splendoarea ei.

Astazi ma simt mai bucuroasa si mai implinita. Un an plin de realizari profesionale se incheie cu acordarea Premiului Pentru Tineret la Salonul Anual de Pictura 2013 (prima editie), un eveniment de marca in peisajul cultural actual, organizat de catre Uniunea Artistilor Plastici din Romania. Lucrarea apreciata si premiata a fost “Cina in familie”.  Multumesc tuturor.

Expoziţiile din timpul studiilor la Universitatea de Arte din Bucureşti

Chiar din primul an de facultate, am fost încântată de faptul că în sfârşit avem ocazia să participăm în cadrul unei expoziţii, chiar dacă , în prima etapă, era una de grup.

• Expoziţie de grup “Maestrul şi discipolii săi” la galeria NIT, Bucureşti 2004

Această expoziţie a avut loc la sfârşitul semestrului I al primului an de facultate. Ideea unei expoziţii ne-a încântat pe toţi, mai ales că aveam ocazia să ne prezentăm pentru prima oară în această formulă – studenţii şi profesorul nostru, Marcel Bunea.

Lucrările au fost cele pe care le-am expus mai târziu la expoziţia de sfârşit de semestru…

La această expoziţie m-am prezentat cu lucrarea “Ciclul ritmic“, singura, de altfel, din întreg portofoliu personal, care abordează o direcţie abstractă şi nu una figurativă.

• Expoziţie de grup “Rembrandt – contemporanul meu” la galeria UNA,  Bucureşti 2007

Expoziţia “Rembrandt – contemporanul meu” a fost organizată de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în România şi Universitatea Naţională de Arte, iniţiată pentru a marca Anul Rembrandt.

• Expoziţie de grup “Cobaiul (in)coruptibil”, Galeria NIT,  Bucureşti 2007

Această expoziţie a fost realizată în anul III de facultate…

Ca şi Ciclul ritmic are o abordare, care nu mai este întâlnită în lucrările mele.

Am optat pentru o gamă cromatică rece, din dorinţa de a crea o atmosferă care să fie în concordanţă cu subiectul reprezentat, prostituţia.

• Expoziţie de grup “Sin City” la Galeria Simeza, Bucureşti 2008

Este o expoziţie care cel puţin pentru mine a însemnat mult, pentru că marchează, practic, începutul preocupărilor mele pentru teme sociale, cu o abordare socio-morală.

Lucrarea expusă în cadrul acestei expoziţii a fost tabloul “Deşeu”…

• Expoziţie de grup Licenţă – clasa Lector Univ. Dr. Marcel Bunea la Galeria Artis, Bucureşti 2008

Ultima mare expoziţie din timpul anilor de studiu la UNArte, a fost Licenţa…

Este o expoziţie care a cuprins 5 lucrări pe tema “Homosexualităţii”, lucrări care, pentru mine, reprezintă începutul carierei de artist…

De cand am aflat de grafica pe calculator, si asta s-a intamplat prin clasa a VII, am fost fascinata de aceasta minunata inventie a omului. Imi aduc aminte ca intr-o zi, am fost invitati cu toata lumea din liceu intr-o sala, unde in mijloc, pe o masa am vazut printre multimea de elevi care se inghesuia, un dispozitiv. Nu mi-a mai fost dat sa vad asa ceva si nu cred ca nici unuia dintre noi, cei care eram din liceu. Suntem in anul ~1995-’96…

Domnul care ne-a dus aceasta minunatie in scoala era un profesor de informatica la Universitatea de Stat. In doua ore a reusit sa ma cucereasca; chiar si acum, dupa atatia ani, mai pastrez caietelul in care mi-am facut notite despre ce inseamna un calculator, un hard, procesor, etc.; o sa para stupid, dar pentru mine era ceva foarte nou si nemaipomenit de interesant.

La plecare domnul profesor, ne-a promis ca se va intoarce saptamana viitoare, cu niste carti (uitasem sa spun ca au fost stabilite niste ore de informatica, o data pe saptamana), pe care le va da doar celor care vor raspunde corect la intrebarile lui legate de ce ne-a povestit despre pc.

Saptamana care a venit, am stat ca pe ace, vroiam cu tot dinadinsul sa ajung la acele carti, toate…

In final, toate cartile in afara de 4 au fost ale mele. La sfarsitul cursului domnul profesor mi-a propus sa vin intr-o zi la Universitatea de Stat din Chisinau, unde vroia sa ma invete sa desenez pe calculator.

Eram in culmea fericirii, ce putea fi mai frumos, desen pe calculator, de design grafic inca nu auzisem…

Am mers cateva zile mai tarziu la acea universitate, am intrat intr-o sala mare de calculatoare, calculatoare care astazi probabil nici nu mai exista :), foarte vechi erau, bineinteles pentru acea vreme erau elita. Mi-a explicat in linii mari cam cum trebuie sa ma folosesc de el si mi-a dat ca tema, sa fac o scena pentru un joc legat de Egipt si piramide.

Ce sa zic, a fost tare complicat; in afara de creion, penita, pensula sau alte ustensile traditionale de desen nu am mai folosit altceva, era ceva nou pentru mine si nemaipomenit de interesant. Stiu ca am stat pina tarziu, se facuse vreo 8 seara si nu ma puteam dezlipi de acel calculator. Din acea zi am tot venit zilnic, nu stiu ce s-a facut cu desenele mele si nici nu imi mai aduc aminte de ce nu m-am mai dus, dar cate ceva mi-a mai ramas in memorie. Atunci am invatat sa folosesc o discheta, sa scriu fisiere pe ea, sa le sterg, etc.

Dar sa trecem inainte… Cand eram la finele liceului, in prag de bacalaureat, in sfarsit am reusit sa imi iau unul, al meu personal. Eram in culmea fericirii, cu siguranta nu mai arata ca acela de la universitate. L-am adus acasa si l-am pornit, arata negru, nu stiam de existenta windows-ului sau nu stiu ce soft-uri, stiam ca trebuie sa lucreze, doar la altii functiona. In cei 4 ani de liceu, la Tonitza, am avut ore de grafica pe calculator, iar am invatat lucruri noi, deja despre cd-uri, scrie, salveaza, sterge, etc. Mai facusem cunostinta si cu cateva programe grafice: Photoshop, Corel si incercau sa ne faca introducere la 3Dmax, degeaba asta nu l-am inteles si nici nu imi placea.

Invatasem folosirea uneltelor in aceste programe, executia unor desene, etc. Cu acel calculator cumparat, mi-am mai extins cunostintele in acest domeniu, trecusem mai tarziu si la Flash. Deci, practic a devenit o a doua pasiune de-a mea. Eram foarte incantata de lucrarile realizate. Pasiunea s-a extins si in cele din urma, am avansat in acest domeniu.

In prezent, cand pictura imi lasa o portita libera, ma mai dedic si design-ului; am avut ocazia sa realizez logo-ul Casei de Moda Lorena Trica si ma bucur foarte mult ca a fost incantata de aceasta lucrare, conceptul grafic al site-ului oficial Lorena Trica imi apartine. A fost una dintre cele mai frumoase teme, eram ca un copil mic care se bucura de jucaria lui, eu ma bucuram de ce iesea de sub mana mea.

Incerc sa combin design-ul cu pictura, dar in unele privinte au 2 cai total paralele, fara sa se intersecteze undeva. Cu toate acestea, este primul pe lista mea de hobby-uri…

În timpul celor patru ani de studiu la Liceul “N. Tonitza”, am participat la toate Olimpiadele Naţionale de Arte Vizuale şi Istoria Artei, organizate în clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a.

Desenând în faţa Casino-ului din Constanţa

Mi-a plăcut dintotdeauna, spiritul de competiţie şi de aceea nu am ratat nici o Olimpiadă din toţi acei ani de liceu. Pe lângă premii, mi-au rămas, pentru totdeauna, în minte, clipe de neuitat, petrecute pe malurile Constanţei, printre porţile oraşului Miercurea – Ciuc sau în mijlocul oraşului, de o importanţă istorică mare, Alba – Iulia.

În Constanţa, a fost primul meu contact cu marea, nu o văzusem decât la televizor sau în albumele foto ale prietenilor mei. A fost ceva de nedescris… Senzaţia pe care ţi-o dă valul spumos când se loveşte de picioarele tale nu poate fi comparat cu nimic pe lume.

În Miercurea – Ciuc, pentru prima dată m-am lovit de vremea care nu este aceeaşi peste tot. Plecasem de la Bucureşti, în mijlocul lunii iunie, cu 30 C afară şi ajunsă în Miercurea – Ciuc am îngheţat bocnă. Nu credeam vreodată că voi fi, cu hainele, în afara sezonului la doar câteva sute de km distanţă de Bucureşti. 😀

La Alba – Iulia a fost cel mai frumos, oraşul mi-a plăcut enorm de mult, dar şi tema de la Olimpiadă a fost una interesantă.

Au fost 3 experienţe care m-au învăţat multe despre ce înseamnă o competiţie, un concurs, în care toată lumea se bate pentru premiul cel mare şi tot ce contează în acele zile este tu şi lucrarea pe care o vei face…

Grigore Vieru

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

***
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
(La steaua…, Mihai Eminescu)

Cu regret în suflet am aflat astăzi că s-a stins din viaţă poetul copilăriei mele, Grigore Vieru. În ultimii ani, au trecut în nefiinţă atât de multe personalităţi ale culturii româneşti, încât te cuprinde o tristeţe nemăsurată când te gândeşti că aceşti piloni ai limbii şi culturii române au plecat dintre cei vii.

Îmi aduc aminte foarte vag chipul acestui mare poet; am avut ocazia să primesc un volum de poezii semnat de Domnia Sa la un cenaclu dedicat poeziilor lui Mihai Eminescu. Acolo am recitat Scrisoarea I, eram prin clasa a IV, foarte mică, dar am ţinut minte acea sclipire şi speranţa veşnic arzătoare din ochii poetului.

Cu această ocazie aş vrea să pomenesc trecerea în nefiinţă, în anul 2002 a unui mare estetician român, care mi-a fost profesor de estetică în Liceul de Arte Plastice “Igor Vieru”, Victor Teleucă şi a cărui întrebare “Ce este Frumosul?” nu mă va părăsi niciodată.

Să vă fie ţărâna uşoară!

Când am luat decizia să merg la Bucureşti pentru a studia pictura, eram prin clasa a 8, la liceul din Chişinău. Am aflat de această posibilitate de la bunul meu profesor de limba română, Petru Stepan.

El a fost cel care mi-a povestit despre şcolile din România (el era din Fălticeni, dar în timpul războiului, pentru că tatăl său era preot au fost nevoiţi să se refugieze în Moldova şi aici au rămas), despre învăţământul românesc şi mai ales despre oamenii din România.

Am fost atât de impresionată de toate cele povestite, încât ardeam de nerăbdare să vină momentul în care să pot da examenele necesare pentru admitere.
Deci, eram în clasa a 8, dar aşa cum capacitatea la noi este în clasa a 9, am fost nevoită să mai aştept un an.

A trecut şi a clasa a 9 cu capacitatea, cu tot, şi nu am avut la dispoziţie decât 2 săptămâni după examene să mă pregătesc pentru admiterea în România. Dar nu mai conta timpul, eram nerăbdătoare să mă ştiu la liceul “Nicolae Tonitza”. În acel an s-au oferit 3 locuri pentru acest liceu, restul de locuri erau pe undeva prin ţară, Timişoara parcă, Cluj, etc.

Venise şi ziua mult aşteptată, dar de dimineaţă am avut multe neplăceri, care cât pe ce nu mi-au rupt visul. Dosarele au fost amestecate şi al meu era pus la cei de limbă străină, examenul a avut loc în altă parte decât acolo unde se stabilise iniţial, şi multe altele, dar peste toate am trecut cu bine şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a protejat.

La finalul zilei a venit şi vestea, pe la 9 seara. S-a întâmplat totul repede, nu am avut la dispoziţie decât câte o oră şi jumătate pentru fiecare examen în parte (desen, culoare şi compoziţie).

Am fost prima pe listă şi am avut posbilitatea să îmi aleg oraşul în care vreau să merg, bineînţeles a fost Bucureştiul.

Cred că a fost cea mai fericită zi…

P.S. Tin meditatii pentru cei care isi doresc sa dea admitere la acest liceu de arta. Mai multe detalii aici.

Cu dedicaţie pentru profesorul meu de limba română, Petru Stepan

Cum mângâie dulce, alină uşor
Speranţa pe toţi muritorii!
Tristeţe, durere şi lacrimi, amor
Azilul îşi află în sânu-i de dor
Şi pier, cum de boare pier norii.
(“Speranţa”, Mihai Eminescu)

Când mă gândesc la Liceul de Arte “Igor Vieru” nu pot să trec cu vederea toţi acei profesori care au contribuit foarte mult la evoluţia mea profesională.

Prima mea profesoară de pictură, D-na Olga Guţu, un om deosebit şi un pictor foarte talentat. Cu ea am făcut primele exerciţii de amestec culori.

După ea a urmat un profesor care venise pentru prima oară în liceul nostru şi noi am fost prima lui clasă în această şcoală, D-nul Stanislav Babiuc. Este omul la care mă gândesc ori de câte ori primesc laude şi aprecieri din partea celor care îmi apreciază munca şi talentul. Cu el am pus bazele fără de care azi nu aş fi putut ajunge la o asemenea performanţă.

Acest om a pus suflet în tot ce a făcut. Atunci când noi nu înţelegeam sau nu reuşeam ceva, el era întotdeauna lângă noi; îmi aduc aminte că la un moment dat i se făcuse rău pentru simplul fapt că nu ne reuşeau desenele aşa cum ar fi vrut el, vroia să ne înveţe tot ce ştia el, să fim cu mult înainte faţă de vârsta noastră, să putem trece peste acel capitol şi să învăţăm ceva nou. A fost un profesor nemaipomenit…

Însă cel mai important profesor (de limba română), prieten şi “bunic”, din viaţa mea, rămâne D-nul Petru Stepan. Îmi permit să îl numesc bunic pentru că mi-a fost ca un bunic, m-a ajutat când am avut nevoie de el cel mai mult, m-a învăţat să vorbesc limba română corect, când l-am cunoscut în clasa a 5, încă nu ştiam să vorbesc româna fluent şi corect, dar cu ajutorul şi sprijinul lui am reuşit până în clasa a 9 să fiu cea mai bună la această materie, iar la admitere pentru România am luat 10 cu felicitări la examen scris română.

Cu mult regret în suflet, mă gândesc că nu îl mai pot vedea ori de câte ori mă întorc acasă, pentru a-mi vizita părinţii şi pe el. Încă nu mă pot împăca cu ideea că acest om deosebit, cu o cultură excepţională şi inteligent a încetat din viaţă… Nimeni nu mă mai aşteaptă la portiţa lui, nimeni nu îmi mai urează la plecare mult succes şi ambiţie, curaj în tot ce mi-am propus să fac, nimeni nu îmi mai povesteşte atât de multe lucruri interesante (uneori aveam impresia că este o enciclopedie vie) şi de viaţă. A fost cel mai bun şi apropiat prieten al familiei noastre, cu toţii l-am iubit şi am ţinut la el foarte mult.

Chiar şi acum, în timp ce scriu aceste rânduri, nu vreau să cred că nu mai este. De ce Dumnezeu ne ia exact pe acei oameni pe care îi iubim atât de mult? Putea să mai trăiască, să ne mai bucure cu prezenţa lui şi să ne mai povestească atât de multe lucruri frumoase. Îmi pare rău pentru toate acele zile în care l-am putut vizita dar nu am făcut-o pentru că aveam altceva de făcut…

Domnul profesor să vă odihniţi în pace, să vă fie acolo sus mai bine decât v-a fost aici pe pământ, noi toţi vă iubim şi ne lipsiţi foarte mult.