Articole cu eticheta ‘marea’

Premiul I în cadrul Expoziţiei de Pictură “Paşte”

Rămăsesem cu autobiografia în momentul în care am câştigat Concursul de pictură “Sport”, din Atlanta, SUA.

Cronologic, suntem în anul 1996, clasa a VI, se apropiau Sfintele Sărbători de Paşti şi apăruse cu câteva săptămâni chiar înainte de Paşti, acest concurs de pictură, sponzorizat de Mitropolia Moldovei.

Pregătiri de Paşti

Pregătire de Paşti

Bineînţeles că lucrarea originală nu o mai am, dar spre marea mea bucurie, am rămas cu un extras dintr-un ziar, pe care l-am descoperit într-o zi şi l-am păstrat cu cea mai mare grijă până acum.

A fost o surpriză foarte plăcută când mi-am văzut pictura tipărită pe paginile acelei reviste. :)

Acum, după atâţia ani, îmi aduc aminte de acele momente fericite în care mi-a fost înmânată diploma chiar de Mitropolitul Moldovei.

Mă simt atrasă de această lucrare, probabil pentru că are o atmosferă aparte şi îmi aduce aminte de pregătirile familiei mele, alături de bunicii mei (care din păcate, nu mai sunt în viaţă) pentru Sfintele şi Luminoasele Sărbători de Paşti.

Furtună noaptea (I. K. Aivazovsky)

Furtună noaptea

Furtună noaptea

Pictura “Furtună noaptea” este o replică după lucrarea cu acelaşi nume de Ivan Konstantinovich Aivazovsky.

Beneficiarul acestui tablou este un pasionat al operei marelui pictor al mărilor, Aivazovsky.

Dintre multele picturi, care reprezintă marea în toate ipostazele ei, a fost aleasă aceasta spre a fi reprodusă, tocmai pentru atmosfera sa sumbră şi tragică (a se vedea omul care este întins pe pietre, aşadar este vorba despre un naufragiu).

Aivazovsky nu a fost doar un pictor marin, ci a iubit cu adevărat marea şi acest lucru se observă în fiecare dintre picturile sale. Reuşita acestei replici a stat, mai cu seamă, în înţelegerea dragostei pe care o avea pictorul pentru mare, precum şi participarea la scena dramatică a unui naufragiu care se desfăşoară mai întâi în faţa artistului şi apoi în faţa privitorului.

Un element esenţial în pictura lui Aivazovsky este lumina. Atunci când pictează norii, valurile, întinsul cerului, artistul le dă fie numai o reflexie de lumină, dar aceasta reprezintă un simbol al vieţii, speranţei şi credinţei, atunci când pare că ea nu mai există.

M-am apropiat cât mai mult de tehnica originală a tabloului, precum şi de maniera de lucru a pictorului, astfel, ca în cele din urmă, tabloul-replică să fie cât mai aproape de cel original.

Predarea acestei lucrări a fost o mare bucurie pentru mine, întrucât, la vederea picturii, beneficiarul (care a văzut această lucrare, în original, de nenumărate ori la Muzeul din Theodosia; detaliu pe care nu mi l-a spus la început) a fost plăcut surprins să vadă un tablou cu un nivel de fidelitate foarte mare; zona mării fiind chiar, citez, “fără îndoială, cea din pictura originală”.

Îmi aduc aminte cu multă plăcere de acest moment inedit, în care oamenii m-au apreciat pentru munca şi efortul depus în crearea acestui tablou.

Dimensiunea picturii fără ramă este: 80 cmx 120 cm. Tabloul este finisat cu verniu de retuş, iar după 6 luni cu verniu final pentru ulei.