Am inceput inscrierile pentru cursurile de arta: Lista cursuri

Articole cu eticheta ‘Baroc’

Sculptura in perioada Barocului

Barocul ca stil artistic, plastic si decorativ a fost definit si a luat amploare inca din secolul XVIII-lea. Acest termen (Baroc) a fost folosit pentru a descrie si a recunoaste orientarea stilistica a perioadei.

Inca din anul 1600, in Italia s-a folosit acest termen atat in sculptura dar si in pictura, urmand parcursul tarilor ca : Olanda, Germania, Franta, Flandra, etc. Arta baroca a avut cea mai mare dezvoltare la Roma, aceasta raspandindu-se apoi in toata Europa. La inceput termenul de Baroc a fost privit si sub-apreciat fata de valoarea si importanta acestui stil de mai tarziu.

Un reprezentant de seama si un initiator al acestei perioade in sculptura a fost Giovanni Lorenzo Bernini (1598-1680), acest artist fiind sculptor dar si un arhitect important italian.

Despre acest artist se vorbeste ca fiind inventatorul sculpturii baroce.

Lucrarile acestuia par a fi de poveste, intr-o miscare permanenta, bogate in detalii sau avand un caracter religios si de un lirism dramatic. In lucrarile acestui artist se intalnesc scene mitologice sau cu un caracter religios. O lucrare sculpturala reprezentativa stilului baroc este “Extazul Sfintei Tereza” considerata fiind o capodopera a acestui stil din Roma. Sculptura ilustreaza extazul Sfintei Tereza ca pe un spectacol de lumini, artistul redand miscarea si expresiile faciale cu o naturalete remarcabila. Predomina abundenta faldurilor de o mare finete, redate cu meticulozitate

Biserica a jucat un rol important in dezvoltarea artelor. In timpul contrareformei aceasta s-a bazat in mare masura pe influenta artelor.

In pictura un reprezentant se seama din perioada barocului a fost pictorul Caravaggio (1571-1610). Acesta a adoptat tehnica clar-obscurului fiind bogata in contraste si de un mare naturalism. In mai toate lucrarile sale se intalneste un puternic spirit dramatic, prin scenele violente sau cele dramatice.

In pictura flamanda, Peter Paul Rubens (1577-1640) a fost unul dintre reprezentantii de seama ai barocului. Temele sale au pus accent in special pe miscare, forta, senzualitate si patos.

In sculptura baroca se intalnesc lucrari spectaculoase, monumentale de tip fantana, amplasate de cele mai multe ori in pietele publice.

Acestea au un decor spectaculos si bogat, cu multe scene mitologice, diverse personaje, animale (sculpturi ecvestre) vizibile din orice punct. Cele mai multe sunt compozitii ample, complexe, cu un caracter dinamic de cele mai multe ori infatisand zeitati marine. Marmura si bronzul fiind materialele preferate ale artistilor sculptori din timpul barocului.

Ronde-bosse in sculptura

Sculptura ca forma artistica dateaza de la inceputul omenirii. In epoca pietrei omul a inceput sa-si ciopleasca diverse arme de vanatoare: varfuri de sulite ascutite, pietre cu taisuri, in diverse materiale. Cu timpul perfectionandu-se mestesugul cioplitului a devenit o ocupatie, iar formele au inceput sa diversifice.

In Egipt, cioplitorii sculptau sarcofage destinate cultului religios si redau diverse scene pe zidurile de piatra.

Marmura a fost folosita in Grecia antica unde au fost puse bazele studiului uman, realizandu-se in materiale dure. De-a lungul timpului au fost descoperite diverse materiale alternative celor dure, ca fildesul sau lemnul.

Acestui tip de sculptura, ronde-bosse, i se atribuie o caracteristica specifica tridimensionalului, aceasta arta putand fi privita de jur-imprejur. Tehnica ronde-bosse face parte din grupul celor patru tipuri de sculptura:

  • Basorelief
  • Altorelief
  • Mezorelief
  • Ronde-bosse

Aceasta arta este adresata vazului dar si tactilului, putand fi studiata si atinsa din orice unghi. Exemple numeroase se gasesc in sculpturile din perioada barocului unde au fost realizate o multitudine de lucrari publice arteziene, avand un decor bogat in personaje sau animale, diversificate in ample compozitii dinamice.

Sculpturi importante realizate in tehnica ronde-bosse

David – Sculptura este o capodoperă a Renașterii, creată între 1501și 1504 de artistul italian Michelangelo. Este o statuie de marmura alba care măsoară 4,34 metri si reprezinta infatisarea unui bărbat nud. Statuia îl reprezintă pe eroul biblic David. Statuia a fost realizată dintr-un bloc de marmură albă de Carrara.

Pieta – Pieta este una din cele mai valoroase lucrari sculpturale ale renascentismului Italian si o reprezinta pe Fecioara Maria, tinand in brate trupul lui Iisus, dupa coborarea de pe cruce.

In arta romaneasca reprezentativi pentru demersul sculpturii contemporane sunt: Dimitrie Paciurea si Constantin Brancusi.

In arta romaneasca se poate mentiona una dintre cele mai importante si reprezentative lucrari publice de arta sculpturala monumentala: Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu – Acesta este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul Primului Razboi Mondial, acesta a fost proiectat și construit de Constantin Brancusi. Contine patru componente sculpturale — Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit — toate acestea sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 m.

Sculptura in tehnica ronde-bosse este cea mai preferata si la indemana metoda de modelat. Modelajul ajuta la concentrare si determina o gandire de ansamblu asupra rezolvarii obiectului tridimensional.

Basorelief

Basorelieful reprezinta un gen al sculpturii bidimensional care reuseste sa introduca a treia dimensiune prin reprezentarea volumelor pe un plan cu care acestea fac un corp comun, dimensiunea intaltimii volumelor fata de plan fiiind relativ mica.

Evolutia Basoreliefului

Tehnica exista inca din Antichitate, in special in Egipt unde sculpturile basorelief ajungeau sa fie si pictate. De asemenea si in multe alte culturi din Orientul Mijlociu erau prezente reliefurile de tip basorelief  pe peretii cladirilor de piatra.

In Evul Mediu s-a pus foarte mare accent pe realizarea sculpturii in tehnica reliefului, care se resimte cel mai mult in cultura romanica.

Aceasta traditie a fost continuata de perioada gotica unde totusi s-a preferat un relief mai mare decat cel din Evul Mediu.

Cu toate acestea  perioada renascentista a cunoscut apogeul basoreliefului.

In timpul Italiei renascentiste gusturile artistilor incep sa se schimbe si apare un nou interes pentru reproducerea cu fidelitate a subiectelor.

Aici apar doua tendinte in sculptura de relief, cea a reliefurilor delicate si cele in terracota.

Sculptorii din perioada baroca au continuat aceste experimente iluzioniste pe o scara larga.

Artistii neoclasici de la inceputul secolului al 19-lea  s-au bazat pe modelarea suprafetelor fine si de o mare claritate.

Incepand cu secolul XX, basorelieful a devenit o parte importanta a arhitecturii, astfel de opere de arta fiind utilizate cu precadere pentru decorarea cladirilor.

Alte tipuri de relief

In arta sculpturii exista mai multe tipuri de relief iar acestea sunt: Altorelieful, Mezorelieful si Ronde-bosse.
In secolul XXI toate aceste tehnici se studiaza in institutiile de invatamant cu specific artistic-vocational.

Rembrandt, van Rijn

Rembrandt, Harmenszoon van Rijn (15 iulie 1606 – 4 octombrie 1669) a fost un pictor olandez, din secolul al XVII-lea, considerat unul dintre cei mai celebri pictori din istoria artei.

Opera lui Rembrandt este o sursa importanta in furnizarea de informatii despre viata si caracterul omului. Relatia dintre arta si viata nu se percepe usor in cazul lui Rembrandt. Nu se poate trage o linie de demarcatie in opera sa intre realism si imaginar; ambele aspecte contribuie la cunoasterea artistului.

Viata lui Rembrandt

Copilaria si tineretea

Rembrandt Harmenszoon Van Rijn s-a nascut la 15 iulie, la Leyda. In timpul copilariei sale Olanda a inceput sa se ridice ca o mare putere sub conducerea iscusita a printului Mauriciu de Orania. Comertul infloritor si posesiunile coloniale crescande, protejate de o putere maritima fara rival, dadeau Olandei, din aceasta perioada, un aer de incredere si vitalitate, contribuind si la rapida ei dezvoltare culturala.

In tinerete, Rembrandt si contemporanii sai erau inca animati de entuziasmul perioadei lui Frans Hals. Dar anii lor de maturitate au coincis cu acea etapa avansata a istoriei culturale a Olandei care a permis individului sa se dedice vietii private. Faptul ca Rembrandt s-a folosit de acest avantaj pentru a dezvolta o tendinţă foarte subiectiva si spirituala in arta sa il deosebeste de toti contemporanii sai olandezi.

Tatal lui Rembrandt era morar, mama – fiica unui brutar. Parintii locuiau aproape de “Rijnruill” şi numele de “van Rijn” al familiei se tragea de la aceasta moara. La moarte mamei 1640, tatal murise in 1630, s-a facut un inventar al bunurilor. Ea fusese proprietara unei jumatati de moara si a catorva case. Valoarea totala se ridica la aproape 10.000 de guldeni si urma sa fie impartita intre mostenitori. Rembrandt era al 8 dintre cei 9 copii, dar la moartea mamei mai traiau doar 4. Este astfel clar ca artistul provenea din mica burghezie.

Portretele de tinerete ale lui Rembrandt releva aceasta simpla democratie vizibila in obrazul sau destul de vulgar, cu nasul borcanat si trasaturile prost proportionate. Dar din aceasta origine umila a castigat probabil acea vitalitate inepuizabila care a ramas caracteristica artei sale pe parcursul intregii vieti.

Rembrandt a intrat la Scoala latina din Lezda pe la varsta de 7 ani, iar 7 ani mai tarziu a fost inscris la Universitate. Sederea sa la distinsul centru de studii umaniste a fost de foarte scurta durata. Dupa cateva luni parintii lui Rembrandt si-au dat seama ca inclinatia baiatului spre profesiunea de pictor era prea puternica pentru a fi descurajata. Asa ca la varsta de aproape 15 ani, i s-a permis sa intre pe 3 ani ucenic in atelierul lui Jacob van Swanenburgh, un pictor minor de arhitecturi, care picta si scene de Infern.

Putem presupune ca parintii erau oameni simpli, cu convingeri religioase. Deoarece Rembrandt si-a pictat mama in cucernica rugaciune sau ca pe o profetă batrana citind Biblia.

Influente artistice

In tanarul Rembrandt exista o vana conservatoare care l-a facut sa ramana credincios pamantului natal si imprejurimilor familiare. Cei mai multi dintre artistii vremii erau dornici de a pleca in Italia unde sperau sa gaseasca cele mai desavarsite etaloane de gust in marea traditie clasica. Acesta fusese cazul lui Rubens si al lui Van Dyck, al profesorului cel mai influent al lui Rembrandt, Pieter Lastman si al multor altora.

Nici o urma a influentei acestui prim profesor (Jacob van Swanenburgh) nu apare in opera lui Rembrandt. Ucenicia la acest pictor pare sa nu-i fi oferit mai mult decat instruirea tehnica elementara. Pentru viitorul artistic al lui Rembrandt au fost mult mai importante cele 6 luni petrecute cu Pieter Lastman la Amsterdam. Exemplul lui Lastman a fost cel care i-a staruit ambitia de a-si compune marile panze istorice si biblice.

Daca privim opera lui Lastman din perspectiva artei lui Rembrandt, sunt usor de descoperit limitele profesorului. In operele timpurii ale lui Rembrandt sunt vizibile si alte influente. Dupa ce si-a parasit profesorul mai evidenta fiind influenta scolii de la Utrecht si de asemenea cea a tanarului Jan Lievens, si el elev al lui Lastman.

Nenumeroasele portrete ale membrilor familiei Rembrandt sunt in primul rand studii fizionomice si exercitii de punere in pagina. Modelele sunt deseori invesmantate in costume orientale, cu turbane, broderii bogate sau armuri exotice, reflectand astfel influenta romantismului lui Lastman. Tot exemplul lui Lastman a staruit ambitia lui Rembrandt de a stapani o varietate de expresii ale fetei. Multe dintre portretele timpurii nu aveau alt scop decat sa surprinda o gama bogata de expresii emotionale, de la bucurie si surpriza, la oroare si durere.

Inceputul carierei artistice

Succesul de care s-a bucurat Rembrandt la Leyda este confirmat de faptul ca avea deja elevi de o oarecare distinctie, printre care Gerard Dou. Dupa plecarea lui Rembrandt la Amsterdam, Gerard Dou a dus mai departe maniera rafinata si delicata pe care a invatat-o de la Rembrandt.

Mutarea lui Rembrandt in capitala olandeza a fost evident determinata de avantajele mai mari pe care acest oras bogat le oferea artistilor, in special portretistilor talentari. Reputatia de portretist a lui Rembrandt a crescut in scurta vreme datorita primului sau portret de grup de mari dimensiuni, ”Lectia de anatomie a doctorului Tulp“ (1632).

Cu aceasta lucrare pictorul de 26 de ani i-a intrecut pe toti pictorii din Amsterdam prin realismul sau viguros si tensiunea dramatica a reprezentarii.

Incepand cu 1632 faima lui Rembrandt a crescut constant, atingand apogeul spre sfarsitul deceniului.

Odata cu succesul in pictura Rembrandt s-a bucurat de o rapida ascensiune pe scara ierarhiei sociale prin casatoria cu Saskia, care i-a adus o avere substantiala si ca membra a unei familii din inalta burghezie a fost in stare sa-l ajute pe Rembrandt in a-si extinde relatiile cu cercurile instarite din Amsterdam.

Aceasta prima perioada din Amsterdam, care a durat pana la moartea Saskiei in 1642, a fost marcata de prosperitate in toate privintele. Picturile lui Rembrandt erau foarte cautate si el isi putea permite sa ceara preturile cele mai mari de la clientii sai. Casa ii era plina de elevi care trebuiau sa plateasca scump acest privilegiu.

Rembrandt nu era omul care sa se bucure de bogatie cu cumpatare si sa intemeieze o avere trainica. Dadea frau liber tuturor gusturilor sale extravagante si s-a avantat fara chibzuiala in colectionarea de obiecte de arta si curiozitati.La diverse licitatii, Rembrandt oferea sume atat de mari de la inceput incat nu se mai gasea nimeni sa concureze cu el si facea aceasta pentru a accentua prestigiul profesiei sale, spunea Baldinuci.

Averea lui Rembrandt a crescut rapid de-a lungul acestor ani, iar in 1639 a cumparat o casa mare in Joden – Brestrat. Aceasta actiune nesabuita care i-a diminuat resursele a contribuit la ruina sa financiara. Isi idolatriza sotia si a reprezentat-o intr-o lunga serie de portrete si alegorii. In numeroasele scene biblice si istorice ea apare ca ideal al feminitatii, asa cum il intelegea Rembrandt.

Spre sfarsitul vietii

Odata cu anii 1640 i-a murit mama. In 1642 i-a murit sotia Saskia, dupa un an de boala urmand nasterii lui Titus, unicul lor copil care a supravietuit. Alti 3 copii murisera in frageda pruncie.

Pe langa toate aceste lovituri situatia financiara a lui Rembrandt, subrezita deja de cumpararea acelei case mari, a devenit din ce in ce mai grea.

Faima sa de cel mai mare portretist din Amsterdam a avut de suferit. Rembrandt folosea din ce in ce mai mult clar – obscurul, interesandu-l din ce in ce mai putin efectele naturaliste, ceea ce a produs insatisfactie si a contribuit la declinul popularitatii sale de portretist.

In aceasta perioada incepea sa fie la moda stilul mai luminos si mai elegant al lui Van Dyck. Deziluzia si suferinta par sa fi avut insa un efect purificator asupra conceptiei sale de viata. A inceput sa priveasca omul si natura cu un ochi mai patrunzator, fara sa mai fie distras de stralucirea exterioara sau de dispunerea teatrala.

Dragostea puternica pentru fiul sau Titus, pe masura ce acesta crestea, isi gaseste expresia in scenele biblice din acesti ani. Il gasim pe Titus aparand in diverse ipostaze ca : Hristos tanar, Daniel sau Iosif tanar. Tot in aceasta perioada a invatat Rembrandt sa aprecieze farmecul simplu si caldura Hendrickje Stoffels, care a venit in casa lui prin 1645, la inceput ca slujnica, devenindu-i apoi tovarasa de viata.

Viata lui Rembrandt in ultimii ani, in deceniul al 6 si al 7, a cunoscut o ultima intorsatura spre rau. Ruina financiara era iminenta, in 1656 a trebuit sa treaca pe numele lui Titus casa mare pentru a salva mostenirea fiului sau care ii fusese incredintata.

Fiul sau si Hendrickje si-au unit fortele pentru a-l apara de creditori. Cei doi au devenit asociati in negustoria de tablouri si obiecte de arta mai tarziu facandu-l pe Rembrandt angajatul lor.

Acesta urma sa le cedeze tot ce picta in schimbul intretinerii si sub acest subterfugiu batranul pictor era capabil sa salveze cel putin ceea ce castiga prin munca sa. Chiar si dupa falimentul financiar pasiunea de colecţionar a lui Rembrandt a ramas vie. Testamentul Saskiei nu ii permitea artistului sa se recasatoreasca decat cu riscul pierderii micului venit ce il aducea proprietatea ei. Astfel Hendrickje nu s-a bucurat niciodata de situatia unei sotii legitime.

Moartea ei in 1663 a fost una din cele mai cumplite lovituri pentru Rembrandt. Titus devenit major in 1665 a continuat sa se ingrijeasca de tatal sau si sa conduca afacerile. In februarie 1668 s-a casatorit cu Magdalena van Loo, fiica unui argintar. La numai cateva luni dupa aceasta Titus a murit, iar Rembrandt a ramas singur in ultimul an de viata cu tanara-i fiica, Cornelia, pe care i-o nascuse Hendrickje.

Rembrandt a murit la 8 octombrie 1669, la Westerkerk din Amsterdam a fost ingropat.

Portretistica lui Rembrandt

Domeniul portretisticii era cel mai profitabil pentru pictorul secolului al XVII-lea, fapt valabil pentru Olanda democrata, mai mult decat pentru Spania, Franta sau Anglia, unde Curtea oferea artistilor cele mai multe comenzi pentru ca in orasele olandeze aproape fiecare cetatean dorea sa aiba portretele membrilor familiei sale; apoi mai era si categoria destul de vasta a portretelor de grup destinate locurilor publice, ca primariile, casele breslelor.

Desenator abil, cu spirit de observatie ascutit, tehnician talentat, nu intampinase nici o dificultate in a-i intrece pe cei mai de succes portretisti de tip vechi din capitala Olandei.

Portretistica lui Rembrandt se imparte in trei tipuri:

Portretele individuale reflecta sensibilitatea lui Rembrandt fata de latura spirituala a omului si indica profunzimea in interpretarea caracterului omenesc.

Portretele de grup evidentiaza pe langa aceste calitati de baza, abilitatea artistului in a lega portetele individuale in activitati si situatii comune.