Arta modelajului si a olaritului dateaza inca din preistorie.

Istoricii le plaseaza in timp chiar in prima jumatate a mezoliticului, numita si Epoca de mijloc a pietrei sau Epipaleoliticul  (anii 10.000-5.000 I.Hr ). Aceasta este si perioada de retragere si disparitie a glaciatiunii, precum si perioada de variatiuni climatice care au condus la  schimbarea faunei si solurilor.

Cand vorbim de Ceramica, ne ducem cu gandul la Lut, iar omul preistoric observand ca o urma de copita lasata de un animal intr-o zona argiloasa poate sa retina apa de ploaie mai multe zile la rand, a realizat cat este de benefic acel pamant(Argila) iar aceasta concluzie i-ar fi sugerat un start in confectionarea unor obiecte, recipiente din lutut moale observandu-i si plasticitatea acestuia.

La inceput s-au limitat la confectionarea vaselor dupa propria imaginatie, primitiv, grosolan fara o forma concreta. In timp au deprins diverse tehnici de ridicare la mana care au valorificat obiectele si materia prima.

In timp, evoluand, oamenii au descoperit ca lutul poate fi benefic in constructii, asa au inceput sa confectioneze caramizi din lut.  Avand o buna plasticitate putea fi modelat intr-o forma regulata, iar in amestec cu alte materiale isi puteau construi case eliminand munca cioplirii in piatra. Descoperind aceasta caracteristica, plasticitatea, oamenii au confectionat vase, figurine si podoabe.

Pe baza vestigiilor s-a descoperit cel mai vechi centru de modelaj ceramic, ce se presupune a fi in Asia Occidentala si  incepand cu mileniul al VI-lea i.Hr raspandindu-se si in Europa.

Pe langa plasticitatea ridicata  are si particularitati cum ar fi culoarea, care poate sa difere de la gri, maro, rosiatic pana la galben, ocru in functie de locul de extractie si adancimea acestuia.

Lutul in contact cu aerul se usuca, dar se poate uda si refolosi, dar odata cu acestea isi pierde din plasticitate. Pentru o mai buna plastictate, in trecut, lutul era lasat sa inghete in timpul iernii iar apoi dupa dezgetare era combinat cu apa si calcat cu picioarele intr-o groapa sapata in pamant pentru a-l amesteca.

Astazi lutul este  folosit in modelarea obiectelor artistice ceramice si sculpturale, fabricarea materialelor in domeniul constructiilor, sobelor etc.

Lutul a fost gasit benefic consumat intr-o anumita cantitate si in medicina umana.

Lutul a servit din totdeauna modelarii vaselor ceramice pentru uzul casnic. Mai tarziu oamenii au descoperit plasticitatea acestuia si au inceput sa-l introduca ca material prim in constructii. In sculptura lutul a jucat un rol important, fara de care nu se putea incepe un modelaj.

Calitatea lutului este influentata de multi factori externi. Argilele se gasesc in scoarta terestra si se diferentiaza prin aspecte precum: plasticitatea, culoarea, compozitia, cele mai multe sunt influentate de locul de extractie si adancimea lui. Straturile argiloase fiind impermeabile, joacă un rol în reținerea apei de înfiltrație și în formarea pânzei de apă freatică. Atunci cand lutul prezinta fisuri sau crapaturi, inseamna ca si-a pierdut din plasticitate, acestea fiind cauzate de lipsa apei sau din contra excesul si expunerea la aer.

In trecut oamenii foloseau adesea vasele din argila, aceasta avand calitatea de a împiedica crearea microbilor si a bacteriilor pe suprafetele sau in interiorul vaselor. Aceste vase din argila pastreaza foarte bine temperatura lichidelor, fiind rezistente termic: retin temperaturile ridicate dar si cele joase o mai lunga perioada de timp.

Exista mai multe tipuri de argila:

• Argila din care se modeleaza obiecte decorative sau sculpturale, si argila folosita in realizarea vaselor pentru gatit. Aceasta din urma are in compozitia sa un plus de elemente chimice ce ii confera o mai mare rezistenta la temperaturi ridicate. Cele mai indicate pentru uzul casnic sunt cele nesmaltuite in interior.
• Argila pentru olarit, atunci cand este preparata pentru olaritul vaselor, i se adauga in compozitie o cantitate de nisip foarte fin macinat. Acesta in timpul arderii formand particule mici de sticla prin topirea nisipului din compozitia lutului, devine automat impermeabil.
  In antichitate vasele de pamant erau purtatoare de miere, de cereale, de ulei si de masline (amforele).

Vasele, in special oalele au fost asemanate infatisarii oamenilor acestea avand: picior, corp, burta, gura, buza etc, purtand asupra lor si anumite ziceri vechi precum:

• “Nu te amesteca unde nu-ţi fierbe oala”,
• “Îi trage cu oala, ca să treacă boala”,
• “La casa cu noroc fierbe oala fără foc”.

Lutul este o argila cu o mai mare plasticitate decat pamantul normal, avand o anumita cantitate de apa si nisip in compozitie, dar acesta in contact cu aerul incepe procesul de eliminare a apei prin uscare, uscandu-se treptat de la: partea cea mai subtire la partea cea mai groasa, iar daca avem un vas acesta se v-a usca de la buza vasului coborand spre baza acestuia.

Atunci cand incepem sa modelam, lutul trebuie sa fie moale, plastic, ca sa se poata modela usor cu acesta. Daca lutul incepe sa devina tare pe parcursul lucrului, trebuie sa punem apa peste el, dar nu foarte multa deoarece incepe sa devina mult prea moale, ca un noroi. Cel mai indicat atunci cand lucram cu materiale pentru modelaj precum: lutul, kera-plast, aluatul, sau ori ce tip de material, pe toata perioada modelarii, materialul sa fie tinut intr-o punga, bucata de plastic si acoperit. De altfel si lucrarea modelata in lut trebuie acoperita o perioada, pentru a nu tensiona brusc la contactul cu aerul sau la deformarile suferite datorita temperaturilor.

De cele mai multe ori, in timpul modelajului in lut bucatile mici de lut (ramasitele) raman pe suportul de lucru, intarindu-se cel mai repede. De aceea trebuie sa verificam mereu daca avem mici bucati pe masa, pentru a nu risipi materialul de lucru. Daca avem multe bucati mici intarite, atunci le strangem intr-un recipient de plastic si le stropim cu apa. Lutul uscat, tare, in contact cu apa se inmoaie, devenind plastic si bun de modelat inca o data. Este valabil si pentru cantitatile mai mari de lut uscat sau pentru lucrarile nu foarte reusite, acestea se sparg marunt si li se adauga apa.

Trebuie mentionat ca lutul, isi pierde din plasticitate odata cu repetarea procesului de udare si refolosire. Dupa finalizarea oricarei lucrari din lut, aceasta trebuie lasata la uscat intr-un spatiu cu temperatura controlata (temperatura camerei). Este indicat ca lucrarea sa fie mutata din cand in cand pentru a nu tensiona baza acesteia cel mai indicat fiind pe un suport din ipsos sau pe un ziar.

Lutul are calitati remarcabile, de la plasticitate, pana la rezistenta sa dupa ardere, atunci cand devine ciob ceramic.

Sa nu uitam insa ca lutul este un material reciclabil iar acesta se poate refolosi pe termen lung in realizarea obiectelor, animalelor preferate, prin modelare, punandu-ne la provocare abilitatile creative.

Amfora este un tip de vas ceramic antic, cu diverse proportii si volume interioare, care au servit drept recipient de depozitare sau de transport. Aceste vase au fost unele dintre primele vase din ceramica greaca, definindu-se prin: corpul alungit bombat la mijloc, gatul alungit si ingust si doua manere laterale prinse de buza vasului si corpul acestora. Amforele au fost realizate in scopul utilitarului dar si esteticului, unele vase fiind decorate specific pentru a fi daruite ca si premii in unele competitii olimpice, dar asta mai tarziu.

Au existat doua tipuri de amfore: cel cu gatul subtire prins de corpul alungit, si cel unde cele doua componente, corpul si gatul realizau un intreg fiind conturate de o linie continua.

Aceste vase, pe langa utilitar, aveau functia recipientului de masurare, toate vasele avand volumele interioare precise. Amforele au fost realizate din argila, cu ajutorul rotii olarului, prima data ridicandu-se corpul, ca apoi dupa uscarea partiala sa fie atasat gatul subtire.

Interiorul amforelor era tratat cu o rasina speciala ce nu permitea lichidelor sa patrunda in peretii vaselor ceramice. Vasele de tip amfora, inca tin timpul modelarii, erau notate cu timbre (stampile) speciale cu datele de productie, serii, numele atelierelor de creatie, greutatea si volumul acestora.

Amfore au fost răspândite în întreaga lume antică mediteraneană, fiind folosite de vechii greci și romani ca mijlocul principal pentru transportul și depozitarea de struguri, ulei de măsline, vin, ulei, masline, cereale, pește și alte mărfuri. Din secolul al VII-lea, containere din lemn și piele au inceput sa înlocuiasca amforele ceramice. Pe langa amforele grosiere utilizate pentru depozitare și transport, de înaltă calitate, au existat o categorie aparte de amfore ce au fost produse în Grecia antică, în număr semnificativ pentru o varietate de scopuri sociale și ceremoniale.

Cele mai impresionante si apreciate amfore au fost cele din Grecia Antica, acestea erau pictate cu siluete atletice ori cu scene mitologice, fiind decorate printr-o gama cromatica restransa formata din rosu si negru.

Amforele au reprezentat o grupa de vase de mari dimensiuni si care au fost utilizate pentru depozitarea si transportul lichidelor si marfurilor in Grecia si Orientul Mijlociu.

Prezenţa la gurile Dunarii a amforelor de mari dimensiuni ilustrează traseul şi circulaţia unor mărfuri între centrele de la Marea Neagră în sec. XIII-XIV pe teritoriul Romaniei.

Decorul chinez este de cele mai multe ori simbolic si cu dublu inteles. Semnele si scrierile intalnite pe suprafetele vaselor fac trimiteri la: longevitate, bogatie, liniste etc. Aceste scrieri sunt reprezentate cu ajutorul desenelor reprezentand animale precum: broasca testoasa, barza.

Sunt intalnite si ramurile de natura vegetaliera precum bambusul. Toate acestea denota simboluri ale longevitatii. Lunile anului si anotimpurile sunt reprezentate prin diferite flori si plante. Simbolul balaurului în general este reprezentat ca o creatură blândă și benefică. Cele mai multe dintre aceste simboluri au fost folosite în decorarea ceramicii, înainte de dinastia Ming (timp de 276 ani (1368 – 1644 ).

Obiecte de ceramică din China arată o dezvoltare continuă, deoarece industria ceramicii este una dintre cele mai importante forme de artă chineză. China este bogat înzestrată cu materiile prime necesare pentru fabricarea ceramicii. Primele tipuri de ceramică au fost făcute în timpul epocii paleolitice. Ceramica chineza variaza de la forme, inscriptii utilitare pana la decorul bogat, specific cu simboluri si desene aplicate specifice artei chineze. Materialul principal folosit a fost portelanul, acesta variind de la culori, transparente, fiind descoperit si folosit prima data in China. O mare parte din ceramica chinezeasca se clasifica in diferite tipuri de vesela colorata si in obiecte decorative.

Ceramica are o tradiție de mai multe mii de ani, dar ea a devenit cu adevărat o artă originală și vitală de-a lungul erei Tang (618-906 d.Hr.) in China. In aceasta perioada au apărut multe forme noi acoperite cu glazuri care le transformau mult înfățișarea inițială. La începutul perioadei Tang, chinezii au descoperit metoda de producere a porțelanului, subțire, dur, neted, de un alb pur și translucid, el a devenit de neegalat prin eleganța sa.

Astazi China este cel mai important exportator de obiecte ceramice din portelanuri decorate, fiind recunoscuta inca din secolul al VII- lea. Cele mai cunoscute si intalnite sunt obiectele utilitare decorate cu albastru pe obiectul alb din portelan.

In artele plastice adesea intalnim cuvantul “zoomorf“, ca termen de specialitate, acesta facand trimitere la ornamente decorative. Este definit ca: zoo- animal si morf-forma (forme ale animalelor).

Sculpturile zoomorfe au fost destul de numeroase pe teritoriul Romaniei, acestea reprezentand mai ales cornutele dar si alte statuete de mici dimensiuni. Mai in toate culturile au fost descoperite obiecte artistice decorative, dar mai ales in cultura Precucuteni unde au fost gasite animale modelate din lut cu decoratiuni formate din siruri de puncte-gaurele pe corp, unele statuete avand gatul mai lung si diverse modele incizate care redau si materialitatea. De cele mai multe ori modelajul nu era unul precis, dar modelatorul reusea sa dea caracterul dorit la reprezentarea animalelor (oi sau berbeci). Din studiul modelarii, nu au lipsit nici animalele salbatice ca de exemplu: soimii, fiind reprezentati in zbor urmarind prada, sau porumbeii (care puteau fi de altfel si pui de gaina). Tinand seama de dimensiunile modeste ale acestor figurine, talentul modelatorilor este evident mai ales atunci cand surprindem miscarea a cate unui animal, sau cand putem recunoaste specia reprezentata.

Ceramica Precucuteniana a avut un domeniu de activitate incadrat in zona ornamentelor cu decoratiuni antropomorfe si zoomorfe, precum si vasele in forma umana si animala. Ornamentele aplicate de tip “toarta” au forma de capete de cornute, foarte bine reprezentate prin expresivitatea modelajului. Reprezentarea chipului omenesc in relief, foarte rara de altfel, constituie un alt element de integrare in repertoriul ornamenticii.

Modelele chipului omenesc au fost redate prin schematizarea formelor dar acestea au putut fi recunoscute prin sugerarea sprancenelor reliefate si arcuite imbinate la radacina nasului in care se continuau, ochii redati fie printr-o pastila in relief, fie printr-o crestatura orizontala. Cateva trasaturi dar suficiente pentru o schita corecta a chipului omenesc. Figurile umane au fost realizate fie vazute cu spatele, fie cu fata, capul rotund, mainile intinse, corpul plin cu solduri arcuite, iar picioarele unite. Acest tip de figurine erau realizate in tehnica reliefului si aplicate pe suprafetele vaselor ceramice.

Sculptura zoomorfa din cultura Precucuteniana a fost in mare parte reprezentata prin mici figurine foarte atent modelate si aplicate pe suprafetele vaselor ceramice.